Cascador fără voie pe DN17: un şofer a încurcat frâna cu acceleraţia, după care a ieşit fără nicio zgârietură din maşina făcută zob

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoturismul a fost transformat într-un morman de fiare, însă şoferul a scăpat fără nicio zgârietură

Un şofer a scăpat ca prin urechile acului sâmbătă dimineaţă, după ce a făcut o adevărată cascadorie pe DN17, care leagă Bistriţa de Cluj-Napoca. Acesta s-a panicat când a văzut că un alt şofer iese dintr-o parcare fără să se asigure şi a apăsat pe acceleraţie în loc să frâneze.

Accidentul s-a produs sâmbătă dimineaţa, pe DN17, în localitatea Podirei. Un şofer de 75 de ani a ieşit dintr-o parcare unde a lăsat un pasager, moment în care a fost lovit în plin de un alt autoturism care circula cu viteză.

La volanul celuilalt autoturism se afla un tânăr de doar 19 ani, care avea mai puţin de un an de experienţă într-ale şofatului. Potrivit acestuia, când a văzut că celălalt şofer vrea să iasă din parcare a încercat să vireze stânga şi să-l evite, iar când a realizat că nu reuşeşte s-a panicat şi a apăsat pe acceleraţie în loc de frână.

În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a ajuns într-un stâlp, după care în gardul unei case, oprindu-se în cele din urmă într-un cap de pod, cu roţile în sus. Autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare. 

În ciuda impactului puternic, niciunul dintre cei doi şoferi nu a fost rănit. Şoferul tânăr a ieşit singur din autoturism şi nu s-a ales nici măcar cu o zgârietură. 

Vă mai recomandăm:

Accident feroviar în zona industrială a Bistriţei: un bărbat a fost lovit de un tren personal

FOTO Un copil de 9 ani este în stare gravă după ce a fost lovit de o maşină în timp ce se juca pe stradă

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”