Cadou de la Iepuraş: Aur la Olimpiadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bistriţeanul Rareş Buhai a obţinut aurul la Olimpiada Naţională de Informatică şi este cel mai bun elev de gimnaziu la informatică din ţară. Alţi trei şcolari din judeţ s-au întors acasă cu medalii de argint şi bronz.

Bistriţeanul Rareş Buhai, elev în clasa a VIII-a la Şcoala Generală nr.1, a câştigat premiul I şi medalia de aur la Olimpiada Naţională de Informatică pentru gimnaziu şi liceu, desfăşurată în perioada 16-21 aprilie, la Piatra Neamţ. La cei 14 ani ai săi, tânărul Buhai are deja în palmares o medalie internaţională de bronz.

El nu a fost singurul reprezentant al judeţului care s-a întors acasă premiat. Bistriţa-Năsăud a participat cu 11 elevi, doi de gimnaziu şi nouă de liceu. Patru dintre participanţi au reuşit performanţa unui premiu şi a unei medalii.

Exceptându-l pe Rareş, premianţii sunt: Nechita Uţiu din clasa a VIII-a de la Şcoala Generală nr. 1 (menţiune şi medalie de argint), Anca Login Iustin din clasa a XII-a de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu" (menţiune şi medalie de argint) şi Dacian Mujdar dintr-a XII-a de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu" (medalie de bronz). Tinerii care au luat argintul vor face parte din lotul naţional de info al României.

Paşte în familie

Rareş Buhai spune că, în ciuda zecilor de ore de pregătire, a avut emoţii la olimpiadă şi că i-a plăcut Piatra Neamţ, oraşul gazdă al competiţiei. „A fost un pic greu. Subiectele au fost de dificultate normală. Am lucrat destul de mult şi mă aşteptam să iau un premiu", afirmă olimpicul.

Exersa câte trei ore pe zi, iar acum simte nevoie unui repaos. Tânărul îşi va petrece restul vacanţei de primăvară acasă, la Bistriţa. „De Paşte voi merge la biserică, la slujbă, iar apoi va începe şcoala şi va trebui să mă pregătesc pentru evaluarea naţională pentru că sunt în clasa a VIII-a. Apoi sunt cele două tabere naţionale de informatică",  povesteşte Rareş.  

Tată mândru

Dumitru Buhai, tatăl olimpicului, este foarte bucuros că fiul său a confirmat, încă o dată, că este foarte bun la informatică. „Recunosc că ne aşteptam la aur. Rareş s-a pregătit mult. Ne aşteptăm să treacă de cele două tabere naţionale de selecţie şi să reprezinte România la Olimpiada Naţională de Informatică a Ţărilor Balcanice (Balcaniadă) care va avea loc la noi, în oraş, în iulie. Atunci va fi o presiune foarte mare asupra lui. Sper să o depăşească", mărturiseşte tatăl.  

La fel de optimist este şi micul informatician. „O să încerc să fac totul cât mai bine", afirmă Rareş.

În fiecare generaţie e câte un „Rareş Buhai"

Profesoara lui Rareş, Suzana Gălăţan, se aştepta ca elevul ei să fie pe podium. „Rareş promite enorm de mult şi e mai bine pregătit faţă de anul trecut când a luat bronzul la Balcaniadă. Cred că în fiecare generaţie e câte un astfel de copil capabil de performanţă, însă trebuie descoperit", susţine cadrul didactic. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi