Bistriţa:Competiţie de tocăniţe vânătoreşti la ceaun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întrecerea bucătarilor- vânători a condimentat  duminică deschiderea sezonului estival de la Figa. Polonicul de aur s-a dus la bucătarii Direcţiei Silvice, care au excelat atât cu gastronomia cât şi cu prezentarea

Treisprezece echipe de vânători s-au luat la întrecere, duminică la Figa, la gătit bucate vânătoreşti. „Vânătoarea la Ceaun", cum şi-au numit organizatorii din Asociaţia de Vânătoare Beclean  competiţia , a însoţit, la fel ca anul trecut deschiderea sezonului estival din staţiunea Figa. Echipele, venite din Bistriţa, dar şi din judeţele vecine, s-au apucat de gătit dis de dimineaţă, după ce cu câteva zile înainte au vânat şi apoi au pus carnea în baiţ.

Regula concursului a fost: fiecare găteşte cu dotările personale, iar pe lângă gust, aromă şi prezentare contează şi contribuţia echipei la promovarea valorilor vânătoreşti.  „Cultura vânătorească a trecut în plan secund şi asta nu e bine. Prin gestul nostru am dorit să le arătăm oamenilor adevărata faţă a vânătorului adevărat care dă dovadă de  multă cumpătare, nu este crud, aşa cum cred mulţi, ci dimpotrivă ocroteşte natura", a explicat Sorin Gârjan, preşedintele juriului motivul introducerii şi a acestui criteriu extragastronomic în jurizare.

Tocăniţa de căprior, obligatorie

Pe lângă reţete inedite , antreuri, aperitive şi alte specialităţi vânătoreşti toate echipajele concurente au pus obligatoriu în ceaun carne de căprior. La tocăniţa cerută de juriu, fiecare a venit însă cu propria reţetă: „Ingredientele au fost secrete, au ţinut cu toţii la reţetele lor, însă s-a simţit că unii au pus frunze de salvie, iar alţii au folosit muguri de brad uscat", explică Sorin Gârjan , cel care a degustat 13 tocăniţe. "Polinicul plin ochi", adică premiul întâi s-a dus la echipa Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud, care pe lângă tocăniţa afumată a gătit labe de urs servite cu mămăliguţă şi multe aperitive între care icre de păstrăv pe tartine. Echipajul nu a dezvăluit ingredientele secrete, însă a recunoscut că a folosit bucătari profesionişti: „Am adus doi bucătari care lucrează la noi la un popas turistic. Am mai ajutat însă şi noi ceilalţi", spune Adriana Bartha, purtătoarea de cuvânt a Direcţiei Silvice, care a amestecat şi ea de zor prin ceaun. Juriul nu i-a penalizat însă, pentru că în regulament nu existau asemenea prevederi. "Polonicul plin-jumătate" , adică premiul II a rămas la gazde, adică la Asociaţia de vănătoare Figa, a căror bucate au excelat la capitolul gastronomie, iar "Polonicul cândva plin", echivalentul premiului III a ajuns la „Plaiurile Bistriţei", o asociaţie privată.

Furtuna a încurcat planurile

O ploaie torenţială cu fulgere şi tunete a alungat pe la ora 14.00 sutele de turişti care au participat la deschiderea sezonului estival de la Figa şi care n-au prea apucat să guste din bucate. Juriul plouat şi-a văzut de treabă: „Am apucat însă să jurizăm, bucatele erau gata. Ne-a murat pe toţi, însă concursul a fost o reuşită" a concluzionat preşedintele juriului, gratulat şi el cu "Polonicul de pleu", distincţia acordată de echipaje unuia dintre cei care jurizează: A fost mai bine decât la prima ediţie. Echipajele au fost mult mai bine pregătite, este convins Gârjan.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei