Bistriţa: Papanicolau pe gratis, prea înjositor pentru medicii de familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa: Papanicolau pe gratis, prea înjositor pentru medicii de familie

Programul Naţional de Screening pentru cancerul de col uterin are mari şanse să nu se aplice. Medicii de familie sunt nemulţumiţi de condiţiile financiare incluse în program

Nici n-au trecut bine două zile de când Direcţia de Sănătate Publică anunţa că, până la finele anului, 3.000 de femei din judeţ vor putea să îşi efectueze teste Papanicolau pe gratis, că deja au apărut primele probleme. Medicii de familie, parteneri în derularea acetui proiect, nu se arată prea încântaţi de faptul că trebuie să consiliere pacienţii în afara orelor de program contra  unei sume de 3 lei.

Medicii de familie stau pe gânduri

Niculina Rus, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Bistriţa, spune că există puţine şanse ca medicii de familie bistriţeni să fie de acord să participe la acest program. „Este un proiect foarte benefic pentru pacientele noastre, dar presupune multă muncă de scriptologie şi mobilizare pentru noi. Toate aceste activităţi, prevăzute în ordinul de aplicare, se desfăşoară în extra- program. Pentru o pacientă pe care o consiliem, o trimitem l aginecolog şi apoi îi facem şi rapoarte, primim 3 lei. La un calcul simplu, 20 de paciente într-o lună înseamnă 60 de lei şi nu facem nimic medical. Probabil că vom refuza să participăm. Vom avea o întâlnire în 6 octombrie şi atunci vom decide”, explică Niculina Rus.

„Tonul programului îl dau medicii de familie”

Gavrilaş Mureşan, medic ginecolog la o clinică privată din Bistriţa, crede că programul naţional este grăbit. „Tonul programului îl dau medicii de familie, pentru că ei trebuie să emită bilete de trimitere pentru paciente. La noi,dacă vin femeiele să îşi facă testul Papanicolau, fără trimitere de la medicul de familie, trebuie să le realizăm contra cost. Fiecare medic ginecolog  ar urma să realizeze 300 de testări pe lună”, spune ginecologul.

Femeile de la ţară sunt receptive

Despre reacţiile pacientelor la acest program, doctorul Mureşn spune că acestea vor fi pozitive. „Şi femeile de la ţară sunt foarte receptive. Multe vin şi vor să ăşi facă acest test, chiar dacă îl plătesc”, spune medicul. Acesta adaugă că va fi porblemă cu asistenţa în zonele rurale, pentru că nu se va putea face decât cu o unitate mobilă. „Voi încerca să echipez o unitate mobilă şi să amenajăm un dispensar pentru a putea fi folosit ca loc de recoltare”, mai explică Mureşan.

3.000 de bistriţence ar putea fi examinate gratuit

Programul de Screening pentru cancerul de col uterin presupune consultanţă şi examinare gratuită în vederea depistării unor modificări genetice în corp care pot determina apariţia cancerului. Beneficiarele programului sunt femeille cu vâsrte între 25 şi 64 de ani, adică 3.000 de persoane de la noi din judeţ.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă