Bistrița: Maxim Gagea este „vocea“ părinților de la Liceul de Muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânător pasionat și inginer de profesie, Maxim Gagea luptă pentru binele elevilor de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda" din Bistrița în calitate de președinte a asociației părinților. 

Maxim Gagea este inginer de petrol și gaze ca profesie în Bistrița și un luptător pentru drepturile elevilor de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda" din oraș. Își apără ideile cu vehemență în calitate de președinte al asociației părinților de la această școală, dar și luptă pentru ele. El a trimis nenumărate memorii la Inspectoratul Școlar și la Ministerul Educației prin care solicită găsirea, în timp util, a unei soluții viabile privind problema comasării acestui liceu, singurul de muzică din județ, la cel de arte plastice din Bistrița.

Trei soluții

Președintele părinților de la „Tudor Jarda" nu găsește potrivită decizia Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud de a desființa singurul liceu de muzică din județ. El avansează trei soluții. Bistrițeanul a propus autorităților cumpărarea imobilului unde se află acum liceul.

„Am mai propus ca Primăria Bistrița să găsească un spațiu unde să se mute liceul, pentru a cărui dotare să fie accesate fonduri europene. A treia soluție este mutarea la Școala Generală nr. 2 din oraș, școală care are spații libere și puțini elevi", susține „vocea" părinților de la „Tudor Jarda". „Nu îmi place că noi schimbăm regulile jocului în timpul jocului, ceea ce nu e deloc corect", susține Gagea.

Vânătoarea, o evadare

Bistrițeanul este și un vânător pasionat. „Pentru mine, acest hobby este o evadare din cotidian, o ieșire în mijlocul naturii, dar și o întâlnire cu prietenii. Nu contează dacă prind ceva sau nu", spune Gagea. Obișnuia să vâneze în zona Lechința - Țigău. Acesta este și un pescar împătimit. Maxim Gagea regretă că legile din domeniile vânătorii și pescuitului nu sunt cum ar trebui să fie și se schimbă foarte des.

Acesta povestește că s-a făcut inginer din mai multe motive. „Când eram mic a venit o echipă care a forat la izvorul cu numărul nouă din Sângeorz-Băi. Eu mă număra printre curioșii care se întrebau ce se întâmplă acolo", povestește Maxim Gagea. Răspunsul la acea întrebare l-a aflat mult mai târziu. A urmat cursurile facultății de petrol și gaze naturale din Ploiești și a lucrat în domeniu. Din 1997 și-a înființat  propria firmă de proiectare și execuție de instalații pentru gaz, curent, apă.

„Sunt perfecționist. Îmi place ca lucrurile să iasă bine", mai afirmă Maxim Gagea. Una dintre lucrările de care este mândru este cea făcută la o fabrică  ce produce și distribuie apă minerală din județul Suceava. „Acolo am modernizat instalația electrică. Am pus neoane speciale și alte noutăți de pe piața germană", explică inginerul.

ÎNTREBARE și RĂSPUNS

Ce pasiuni mai aveți?

Am acasă o colecție numeroasă de minerale. Am flori de mină și din Paraguay și din toată țara. Obișnuiesc să colind târgurile de geme, fosile și minerale. E o pasiune costisitoare.  Apoi, îmi place și istoria, dar nu cea din manual. În urmă cu trei ani mi-am dus familia într-o mică excursie la Sarmisegetusa Regia. Acolo am simțit ceva deosebit. M-am simțit de parcă aș fi intrat în altarul unei biserici.

PROFIL

Născut: 15 mai 1954, Sângeorz-Băi

Studii:  Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești

Familie: căsătorit, doi copii

Ce-i place:

Maxim Gagea  nu pierde vreun concert la care participă fiul său de doar 10 ani. „E o satisfacție aparte. Vibrez când îmi văd copilul pe scenă", spune părintele. Bistrițean prin adopție, Gagea este un pescar și vânător împătimit. El mai adoră natura și istoria.

Ce nu-i place:

Bistrițeanul detestă că orașul în care locuiește nu are o infrastructură pusă la punct cum ar trebui, nu are teatru, darămite o sală de spectacole corespunzătoare care să găzduiască evenimente de talie europeană. Lui Maxim Gagea nu-i mai place că, în unele situații, se risipesc aiurea banii publici.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța