Bistriţa: George Macrea, tânărul actor pornit prin lume să caute minuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Macrea este un bistriţean îndrăgostit de teatru. El spune că destinul i-a călăuzit paşii spre această nobilă profesie şi a avut marea şansă de a fi îndrumat de marele regizor Sanda Manu.

Pentru George Macrea, teatrul este un univers fantastic, dincolo de lumea reală. Prin uriaşa forţă de exprimare şi sugestie a acestei arte, George găseşte uneori în teatru ceea ce îşi doreşte de la viaţă. „Teatrul reprezintă, într-un fel, un colac de salvare spirituală şi reuşim astfel, cu ajutorul lui, să ne revitalizăm. Teatru poate fi numit ceea ce se întâmplă atunci când două persoane «goale» se întâlnesc pe o scenă şi îşi spun unul altuia ceva sincer", zice George.  

El se consideră un răsfăţat al soartei pentru că a avut marea şansă de a studia cu marele regizor, om de teatru şi profesor Sanda Manu. „Sunt un tânăr pornit prin lume «să caute minuni», aşa cum spunea Traian Lalescu într-unul din poemele sale", mai zice tânărul.

A jucat în trupa de teatru a liceului

El a ales drumul teatrului după ce în timpul liceului a cunoscut-o pe profesoara de limba română Camelia Toma, coordonatoarea trupei de teatru „Corint" a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu" din Bistriţa. „Am jucat în trupa Corint, care funcţionează şi astăzi pe lângă Colegiul Naţional Andrei Mureşanu şi aş dori să precizez că am ales această nobilă meserie şi datorită domniei sale. Alegerea mea se datorează şi pasiunii şi îndârjirii cu care Camelia Toma continuă să creadă în rolul teatrului de amatori pe care l-a înfiinţat. Prin această trupă, generaţii după generaţii de elevi au «prins» şi au cultivat gustul pentru frumos, pentru cultură, ceea ce, să recunoaştem, este un lucru extraordinar în ziua de azi", este de părere George.

El spune că se află la început de drum. Din scurta sa experienţă de actor a interpretat roluri din Shakespeare şi Moliere, dar şi Cehov, pentru care are o slăbiciune. George a lucrat cu regizorul Sanda Manu şi i-ar plăcea să lucreze cu alţi regizori precum Andrei Şerban şi Alexander Hausvater.

Ştefan Iordache, modelul său

Pentru George, regretatul Ştefan Iordache a fost un model. „A fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune. A slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani interpretând memorabil pe scenă mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune, și a jucat în numeroase filme pentru marele ecran", spune tânărul bistriţean.

George mai spune că, dacă va fi învitat, îi va face mare plăcere să joace teatru la Bistriţa.    

ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI

La ce lucrezi momentan?

Am un proiect independent, un spectacol cu o poveste interesantă scrisă de Mihai Ignat. Spectacolul se numeşte „Fermoare, nasturi şi capse" şi este în regia lui Claudiu Puşcău. Poate o să venim cu el şi la Bistrita.

Care crezi că e cel mai mare handicap al societăţii la ora actuală?

Lipsa educaţiei! Societatea este manelizată, iar libertatea e prost înţeleasă. Oamenii îşi vând libertatea şi creativitatea pentru a-şi cumpăra lucruri de care nu au nevoie, pentru bani pe care dacă nu îi au, cred ei, nu sunt „în rând cu lumea".

PROFIL

Născut: 6 august 1986, Bistriţa

Studii: master în arta actorului

Familie: necăsătorit

Ce-i place:

Adoră să cânte la chitară, să şofeze, să vadă locuri şi oameni noi. „Îmi plac foarte mult filmele lui Quentin Tarantino", spune George. El îndrăgeşte călătoriile şi îşi doreşte să viziteze Africa deoarece este fascinat de cultura băştinaşilor.

Ce nu-i place:

Detestă opulenţa, violenţa, stridenţa şi lipsa discreţiei. „Nu îmi plac maneliştii şi oamenii care îşi arată ostentativ avuţia, dar nici faptul că în ziua de astăzi, nesimţirea a devenit un virus redutabil", mai afirmă tânărul.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”