Bistriţa : Eleva de la Andrei Mureşanu a visat de cinci ori că se aruncă de pe geam

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fata i-a povestit unei colege că a visat de mai multe ori că se aruncă de la un geam. Tânăra a ajuns la Spitalul Judeţean şi a fost operată la gambă

Citeşte şi:

Adolescenta spune că i s-a făcut rău

Veronica Hordoan, o liceeană de 16 ani de la  Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, a fost găsită, în această dimineaţă,  în curtea unui vecin. Fata a declarat poliţiştilor că a căzut de la geamul clasei. Unei colege însă, Veronica i-a povestit că, de mai multe nopţi, visa că se aruncă de la un geam.

Adolescenta, elevă în clasa a IX-a D, a fost transportată, în această dimineaţă,  la spital, după ce a a căzut de la un geam de la etajul doi a clădirii colegiului. Totul s-a întâmplat în jurul orei 7. 30. Fata a fost descoperită de o femeie de serviciu, în curtea vecinului de lângă clădirea liceului. Doctorul Anca Vitusinski de la Ambulanţa Bistriţa spune că Veronica era conştientă şi că i-a povestit că i se făcuse rău şi voia să stea la aer. Fata, diagnosticată cu traumatism toracic şi de bazin şi fractură la gambă, a ajuns în stare stabilă la spital şi apoi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la la picior.

A visat de mai multe ori că se aruncă

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Claudia Creţa, Veronica se afla în sala de curs numai cu o colegă. Fata făcea naveta zilnic din Mărişel, unde locuieşte şi a ajuns la şcolaă mai devreme decât alţi colegi. „Fata era cu o colegă în clasă, de dimineaţă. Acesteia i-a povestit că de cinci nopţi visează că se aruncă de la geam. Colega de clasă nu i-a dat atenţie şi a ieşit câteva minute. Când s-a întors, tânăra stătea pe geam cu picioarele afară. Nu i-a acordat atenţie nici de această dată, pentru că avea de scris o temă. Când a terminat,  colega şi-a dat seama că fata căzuse“, spune Claudia Creţa. Imediat, colega Veronicăi a chemat ajutoare. O femeia de serviciu a găsit-o pe Veronica în curtea vecinului, căzută pe un pat de frunze.

Aurel Pop, omul în curtea căruia a fost găsită fata, spune că nu a  auzit nimic. „Stătea pe o parte, căzută. Noroc că căzut pe pământ“, a povestit pensionarul. Fata s-a prăbuşit de la etajul doi, de la înălţime de aproape 11 metri.

Un elev cu probleme

Veronica Hordoan repeta clasa a IX-a . Diriginta fetei, Ana Semejdean ,spune că Veronica avea note de tot felul . „Avea note de la 2 la 10. Anul trecut, a avut multe absenţe, de asta a şi trebuit să repete anul“, explică diriginta. Alţi colegi ai fetei spun că Veronica era o fată deşteaptă. „Anul trecut s-a tăiat cu lama. Îi place să atragă atenţia asupra ei. Purta mereu părul vopsit, în mov şi cu ţepi“, spun două foste colege ale fetei.