Bistriţa: Doi morţi şi doi răniţi, după ce o maşină s-a izbit de un camion (UPDATE 3)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul maşinii a murit pe loc. Foto: Arhivă

Un bărbat şi o femeie au murit, iar alte două persoane au fost grav rănite, sâmbătă, după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un camion încărcat cu lemne, pe un drum judeţean din Bistriţa-Năsăud.

Accidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 10.00, pe DJ 172B, la intrarea în localitatea Parva.

Şoferul unui autoturism, un bărbat de 30 de ani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi, într-o curbă, a intrat cu maşina, frontal, într-un camion încărcat cu lemne care venea din sens opus şi circula regulamentar. Şoferul maşinii a murit pe loc, iar o femeie de 34 de ani, aflată pe locul din dreapta, a fost grav rănită, intrând în stop cardio-respirator, iar la scurt timp a decedat. Ceilalţi doi pasageri, de pe locurile din spate, au fost la rândul lor grav răniţi.

Potrivit Poliţiei Judeţene, este vorba de doi bărbaţi, unul fiind transportat de urgenţă la Spitalul din Năsăud, iar pentru al doilea fiind chemat un elicopter SMURD care să îl transporte la o clinică de specialitate. La faţa locului s-au deplasat două maşini SMURD, o ambulanţă şi maşini de poliţie şi pompieri, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare ca să scoată victimele dintre fiarele contorsionate ale maşinii.

DJ 172B face legătura între DN 17D din satul Rebrişoara şi satul Parva, fiind un drum îngust, cu multe curbe, care merge paralel cu râul Rebra.

UPDATE:

Traian Sângeorzan, şoferul care a decedat în accident are trei copii şi provine dintr-o familie urmărită de necazuri. „Familia asta este lovită de necazuri. Acum doi ani, doi fraţi ai lui Traian au murit înecaţi aici în zonă, o cumnată a lui a murit tot într-un accident de maşină şi acum el şi cumnata lui Simona. E o adevărată tragedie ce se întâmplă cu ei“, povesteşte primarul Gheorghe Stelian, care spune că Tranain Sângeorzan are aceasă patru copii.

UPDATE2:

Victima transportată cu elicopterul SMURD a fost dusă la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgu Mureş. „Încă nu avem informaţii exacte despre starea victimei deoarece acum i se fac investigaţiile medicale pentru a afla în ce stare este“, a declarat dispecerul SMURD Târgu Mureş.

UPDATE3

Starea de sănătate a celor două persoane care au supravieţuit este stabilă. „Tânărul de 19 ani care a fost internat la noi se află la Terapie Intensivă cu comoţie cerebrală, contuzie abdominală şi traumatism cranio-cerebral acut“, a declarat Gabriela Remeş, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Bistriţa. Toţi cei patru din maşină erau rude, cei doi tineri care au supravieţuit, unul de 17 ani şi celalt de 19 ani sunt verişori ai Simonei Scurtu, femeia care a decedat în accident.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?