Bistriţa : Cu borcanul la control - Adevărul la minut
0Citiţi principalele ştiri ale zilei. Aflaţi mai multe despre crosul dedicat Mariei Cioncan şi despre ultimele controale ale inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor. Citiţi şi despre noua piaţă care se va deschide în Ştefan cel Mare.
COMPETIŢIE
In memoriam Maria Cioncan
La doi ani de la moartea campioanei olimpice, satul ei natal, Maieru găzduieşte o competiţie în memoria acesteia. Elevii din cinci judeţe vor participa, vineri, la ediţia a doua a crosului "Memorialul Maria Cioncan". Competiţia care începe la ora 11.00 aliniază elevi din Hunedoara, Maramureş, Suceava şi Bacău. Anul trecut, la cros au participat peste 300 de elevi. Atleta Maria Cioncan şi-a pierdut viaţa viaţa într-un accident de maşină acum doi ani, în Bulgaria. S.B.
URBAN
Piaţa nouă în cartier
Municipalitatea va amenaja o piaţă agroalimentară în cartierul Ştefan cel Mare. Până la un amplasament definitiv, piaţa va fi una volantă, amenajată probabil timp de câteva ore, odată sau de două ori săptămânal, într-una dintre parcări, a promis astăzi primarul Ovidiu Creţu. Edilul a luat această decizie la solicitarea locuitorilor zonei. El a mai anunţat că un amplasament definitiv ar putea fi amenajat în incinta punctului termic din zona, aflat încă în litigiu. S.B
ETICHETE
Cu borcanul la control
Comisariatul de Protecţie a Consumatorilor a făcut un control la produsele de sezon. Inspectorii au fost curioşi să afle dacă dulceţurile, jeleurile, marmeladele de fructe şi pireul de castane au în compoziţie ceea ce scrie pe etichetă. În cele 15 depozite angro şi magazine controlate au fost depistate mai multe nereguli. În urma controlului au fost aplicate 8 amenzi, în valoare de 2.600 de lei, şi 7 avertismente. O tonă de produse dulci au fost oprite de la comercializare. S.B.