Bistrița: Centrele de sacrificare a mieilor din județ se vor deschide peste două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii veterinari avertizează că administratorii piețelor agroalimentare din județ mai au câteva zile la dispoziție ca să facă toate demersurile necesare pentru deschiderea unor centre de sacrificare a mieilor. Administratorii trebuie să depună la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Bistrița o cerere în acest sens și să facă dovada că au încheiat un contract cu o firmă de ecarisare.

 „Centrele de sacrificare se deschid, ca și anul trecut, cu 10 zile înainte de Paște, însă până atunci trebuie aprobată documentația", spune directorul adjunct al DSVSA, Romulus Bița. Deocamdată, niciun administrator nu a depus acte pentru deschiderea unui astfel de centru.

Directorul Bița mai afirmă că, printre altele, acel centru trebuie să fie un spațiu închis autorizat, cu pereții și pardoselile ușor de spălat, să aibă containere speciale numite containere de risc pentru anumite organe ale mielului care trebuie arse. „Aceasta este procedura, de aceea am solicitat ca administratorii să încheie contracte cu firme de ecarisare", adaugă Bița.

Anul trecut au funcționat două centre de sacrificare a mieilor, unul la Bistrița, iar celălalt la Năsăud.

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”