Bistriţa: A vrut să întoarcă cu frâna de mână şi a ajuns în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au fost rănite în prima zi de Paşte după ce au urcat în maşină alături de un şofer beat care a provocat un accident încercând să întoarcă cu frâna de mână

Marian P. de 29 de ani din Visuia, aflat strare avansată de ebrietate, conducea prin Sâmnihaiu de Câmpie când a încercat să facă o întoarcere cu frâna de mână şi pierdut controlul maşinii răstrurnându-se în şanţ. Doi dintre pasagerii aflaţi în maşină, o tânără de 24 de ani din Bistriţa şi un băiat de 19 ani din Budeşti Fânaţe au fost răniţi.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma accidentului au rezultat avarii la autoturism în valoare de 4000 lei. Ca urmare a cercetărilor efectuate, Marian P. a fost reţinut preventiv pentru 24 ore, urmând a fi  prezentat Judecătoriei Bistriţa cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă. În 26.04.2011, susnumitul a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile", declară Antonela Gorgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean. .

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită