Au regresat în Evul Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Colegiului „Andrei Mureşanu" din Bistriţa s-a transformat ieri într-o tabără de pe vremuri cu domniţe şi cavaleri. Elevii au învăţat dansuri de epocă de la liceenii din Asociaţia Bistriţa Medievală, organizatoarea binecunoscutelor serbări medievale ale oraşului

Vechea cetate a Bistriţei a prins viaţă ieri, preţ de două ore, în curtea gimnaziului de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu" din oraş. „Călătoria" şcolarilor a început la 11.00, oră la care curtea gimnaziului a fost neîncăpătoare pentru zecile de elevi. Curioşii au fost nerăbdători şi s-au înghesuit să vadă domniţele şi cavalerii din formaţia „Nosa" a Asociaţiei Bistriţa Medievală, coordonată de interpretul de muzică folk, Florin Săsărman. Cei mici s-au arătat uimiţi de frumoasele costume de epocă şi de graţia cu care dansau colegii lor mai mari. Curiozitatea şi entuziasmul au fost atât de mari încât o parte dintre elevi, aşezaţi în cerc în jurul cavalerilor şi domniţelor, s-au apucat să danseze şi să exerseze salutul medieval.

Doi dintre ei, Horaţiu Ciliboaie şi Ştefana Dobran, formează o pereche şi spun că s-au înscris la aceste lecţii de dans din curiozitate. „Am practicat timp de cinci ani dansuri sportive la Clubul Floris din oraş şi vreau să încerc ceva nou. Sunt singurul băiat înscris la aceste cursuri, dar nu mă deranjează deloc acest lucru", explică Horaţiu, un elev de 13 ani din clasa a VI-a C. Perechea sa, Ştefana, din aceeaşi clasă cu el, mărturiseşte că este fascinată de eleganţa şi graţia cu care se mişcau domniţelor în timpul dansului.

Salutul şi costumul medieval

După demonstraţia de dans, pe acorduri muzicale specifice, au început lecţiile. Anne Greabu, una dintre domniţele din formaţia „Nosa", le-a arătat celor mici cum se salutau pe vremuri strămoşii lor şi le-a explicat din ce era alcătuită vestimentaţia unei domniţe. „Port un costum compus dintr-o rochie albă cu mâneci largi, iar peste rochie am o vestă de catifea colorată. Ştiu că, datorită mânecilor largi, costumaţia mea era una uzuală pentru domniţe", povesteşte Anne, o tânără de 18 ani, încă elevă la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu" din oraş. Ea şi împreună cu colegii din formaţie i-au învăţat primii paşi de dans pe cei aproape 20 de elevi de gimnaziu, dornici să afle mai multe despre oamenii care trăiau în Bistriţa medievală.

Perechile de cursanţi speră să se mişte cu aceeaşi graţie ca şi profesorii lor. Împreună vor lua parte la Serbările Bistriţei Medievale, care vor avea loc luna viitoare şi unde vor întâlni pe viu un cavaler adevărat din Germania, Emil Hartmann.

Garda elevilor cavaleri

Acţiunea de ieri, numită „Tabăra elevilor cavaleri", face parte din proiectul „Bistriţa - Călătorie în timp", iniţiat de conducerea colegiului amintit şi Asociaţia Bistriţa Medievală, pe o perioadă de 2 ani. Profesoara Crina Peter, unul dintre dascălii care coordonează proiectul, afirmă că astfel elevii au şansa să afle mai multe despre istoria şi obiceiurile străvechi ale oraşului în care locuiesc.

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online