Trei persoane, rănite din cauza exploziei unui cazan de ţuică. Doi erau poliţiştii care făceau percheziţii la firma respectivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane, printre care un poliţist, au fost transportate, azi-noapte, la Spitalul de Arşi din Bucureşti, după ce au suferit arsuri în urma exploziei unui cazan în care fierbea alcool. O a treia victimă a rămas internată la Spitalul din Baia Mare. Poliţiştii se aflau acolo în misiune, pentru că existau indicii că firma ar produce alcool ilegal.

Doi poliţişti şi un angajat al unei firme au suferit arsuri grave după ce un cazan pentru fiert ţuica a explodat. Totul s-a întâmplat miercuri, 8 iulie, când poliţiştii au efectuat o percheziţie la sediul societăţii, pe fondul suspiciunii că firma ar produce ilegal alcool. Potrivit unor informaţii neoficiale, se pare că cei doi nu ştiau că acel cazan este sub presiune şi au vrut să-l deschidă, moment în care s-a produs nenorocirea.

Cei trei pacienţi au ajuns la spital miercuri seara, în jurul orei 21.30. ”Doi dintre ei erau în stare gravă, unul cu arsuri de gradul III şi IV pe 70 de la suta din suprafaţa corpului, iar cel de-al doilea pe 30 la suta din suprafaţa corpului avea arsuri de gradul II şi III.”, spune Vasile Pop, directorul medical al Spitalului Judeţean din Baia Mare. El a mai arătat că cei doi pacienţi au fost transportaţi azi noapte la Bucureşti, iar cel de-al treilea pacient, care nu este în stare atât de gravă, a rămas la Spitalul Judeţean din Baia Mare pentru tratament.

”Cu ocazia percheziţiilor a fost identificată instalaţia de producere a alcoolului în stare de funcţionare, iar în incinta societăţii percheziţionate au fost găsite mai multe recipiente cu alcool”, arată reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. ”Percheziţiile s-au desfăşurat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, la sediul unei societăţi comerciale din localitatea Buşag , antrepozit fiscal de producere a alcoolului cu autorizaţia revocată”, mai arată reprezentanţii IPJ.

Conducerea Politiei Române a dispus măsuri pentru ca transferul persoanelor rănite să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi asigură familiile victimelor de tot sprijinul în aceste momente grele.

Mai puteti citi:

Program de vacanţă: o călătorie prin sistemul solar şi identificarea ”siluetelor” cosmice

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort