Top 5 tactici părinteşti pentru abordarea copilului atunci când „îl ia pe «nu» în braţe“. Cum funcţionează metoda „pas cu pas“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care sunt părinţi ştiu foarte bine că cel mic este un ”oportunist” din punct de vedere emoţional şi va profita de orice slăbiciune a adultului. Ba chiar o va vâna, ori de câte ori va avea ocazia. Uneori, ştiind că poate obţine ce vrea dacă forţează lucrurile, ar putea face orice adult să-şi piardă răbdarea.

Deseori, părinţii descoperă că una din cele mai dificile sarcini, ca părinte, este aceea de a ”negocia” cu cel mic, de a-l face să coopereze, în condiţiile în care el are alte planuri. Copilul poate avea diferite motive care să-l facă să refuze cooperarea, de la o stare emoţională copleşitoare, pe care părinţii nu o pot înţelege, până la plictiseală ori pur şi simplu au chef să se joace ori să facă altceva.

Părinţii se pot trezi, astfel, într-o sitaţie în care cel mic l-a luat pe NU în braţe şi nu mai este chip de a comunica ori de a-l face să răspundă la una din cerinţe. Psihologii au câteva sfaturi pentru părinţii care cred că au ajuns la capătul răbdării. Codruţa Couci, psiholog specialist în psihologie clinică, arată care sunt cele mai importante lucruri pe care le pot face părinţii pentru a ieşi dintr-o astfel de situaţie de criză.

1.     Ascultă-l!

Psihologul spune că cea mai importantă metodă atunci când ne dorim să reducem rezistenţa la copii e să încercăm, în primul rând, să-i ascultăm şi să-i asigurăm că îi înţelegem. ”Atunci când copilul se opune, înseamnă că el, de fapt, are nevoie de altceva. Aşadar, e important să încercăm să identificăm şi să satisfacem nevoile lor reale.”.

2.     Nu pune presiune pe el!

Codruţa Couci arată că e foarte important ca micuţul să nu se simtă presat. ”Împotrivirea lor poate fi o “declaraţie de independenţă”, un context în care îşi exersează libertatea, testându-vă limitele. Uneori ei simt nevoia să ne confrunte cu scopul de a se diferenţia de noi”, explică ea.

3.     Adoptă metoda ”pas cu pas”!

În cazul unor temeri ale copilului, abordarea metodei  ”pas cu pas” duce la rezultate foarte bune. ”Alteori ei spun “Nu” din frica de a se confrunta cu unele elemente noi. Atunci e important să-l expunem gradat la situaţiile de care îi este teama şi să nu-l lăsăm să le evite”, justifică ea.

4.     Nu-ţi pierde răbdarea!

Răbdarea e un atribut care ar trebui să vină la pachet cu calitatea de părinte. ”Nu e o luptă de putere, deci incercaţi să nu o luaţi prea personal. Instinctul primar al copiilor este acela de a-şi mulţumi părinţii, aşadar e nevoie de spaţiu şi răbdare pentru a-i lăsa să-şi regleze emoţiile” mai explică psihologul Codruţa Couci.

5.     Controlează-ţi reacţiile!

Copiii imită ce văd, astfel că reacţiile emoţionale ale părinţilor pot influenţa comportamentul copiilor. ”Încercaţi să acordaţi atenţie propriilor dumneavoastră reacţii sau comportamente şi felului în care, inconştient, invitaţi copilul să înveţe să răspundă la fel. De pus pe gând: dacă doriţi să-l smulgeti pe NU din braţele lui, ce sunteţi dispus să puneţi în loc?”, mai spune  Codruţa Couci, psiholog specialist în psihologie clinică.

Mi puteţi citi:


Oraşul din România care îşi asigura alimentarea cu energie electrică la iluminatul public şi clădirile administrative

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG