Testări COVID gratuite în Baia Mare. Cei cu simptome pot verifica dacă sunt infectaţi, în două puncte mobile din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puncte mobile pentru testarea COVID-19   Foto: Angela Sabău

Băimărenii se pot testa pentru infecţia COVID-19 în două puncte mobile din oraş, în mod gratuit. Primăria a pus la dispoziţie această posibilitate, având în vedere creşterea rapidă şi bruscă a numărului de infectări.

Sunt două puncte mobile în care băimărenii se pot testa în mod gratuit pentru infecţia COVID-19. Unul este în centrul municipiului, pe bulevardul Bucureşti şi unul în zona RFN, pe strada Dimitrie Cantemir. 

„În baza protocolului încheiat între Municipiul Baia Mare, prin Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) şi Spitalul de Boli Infecţioase Baia Mare, se asigura testarea gratuită, prin intermediul testelor antigen, a locuitorilor cu domiciliul pe raza municipiului Baia Mare. Este vorba despre cetăţeni care prezintă simptomatologie specifică şi care se pot testa gratuit prin baza buletinului de identitate”, arată primarul Cătălin Chereceş.

Cele două puncte de terstare au personal specializat, având program zilnic de la 09.00 la 17.00, de luni până vineri. Acestea vor fi funcţionale pe toată durata lunii august, au mai anunţat iniţiatorii acestei acţiuni.

„Testarea se realizează de către personal specializat, cu respectarea normelor de diagnosticare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 , inclusiv cu măsurarea parametrilor vitali şi recoltarea de exsudat nazofaringian şi/sau orofaringian în vederea realizării testării. Rezultatul testului va fi consemnat în registrul de testare. În cazul în care se va identifica un rezultat pozitiv la testul rapid antigen, persoana va fi îndrumată spre Centrul de evaluare din cadrul Spitalului De Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare”, mai arată primarul.

Logistica este asigurată de primărie prin Direcţia de Asistenţă Socială, iar testele rapide antigen sunt asigurate prin Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare.

DSP, recomandări pentru populaţie

Acţiunea vine în contextul creşterii rapide a numărului de infectări din ultima perioadă, dar şi a celor internaţi în spitale şi a deceselor. 

Astfel, Direcţia de Sănătate Publică Maramureş transmite o serie de recomandări pentru populaţie, pentru reducerea riscului de infecţie COVID-19: purtarea măştii de protecţie în mijloace de transport în comun, în spaţii închise aglomerate, inclusiv unităţi sanitare, etc.; evitarea spaţiilor închise aglomerate; spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun sau dezinfectarea cu substanţe antiseptice;

De asemenea, pentru agenţi economici şi instituţii, DSP recomandă igienizarea periodică în mijloacele de transport în comun şi în unităţile de interes public.

În cazul apariţiei simptomelor, este recomandată prezentarea la medicul de familie sau la centrele de evaluare ori structurile de primiri urgenţe, dacă simptomele sunt severe: febră, tuse, dureri de cap, dureri în gât, nas înfundat, scurtarea respiraţiei, debut brusc al pierderii gustului, mirosului şi vărsături, diaree, mai ales în cazul copiilor.

Nu în ultimul rând, este recomandată vaccinarea, care este consderată cea mai eficientă metodă de a evita îmbolnăvirile grave cu risc de deces.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate la nivel naţional 9.802 cazuri de infecţii, 29 de decese, iar 233 de pacienţi sunt internaţi la ATI.

În Maramureş au fost testate pozitiv 219 persoane, cu o rată a incidenţei de 2,57 în Baia Mare şi 2,3 în judeţ. Sunt 64 de pacienţi internaţi la spital, iar patru sunt în secţia ATI.

Vă recomandăm să mai citiţi şi:

Ultimele pregătiri pentru deschiderea primului tronson al drumului expres DEx 12 Craiova-Piteşti. Şi centura Slatinei intră în uz

Un fost comandant american a calculat cât de repede ar putea epuiza Ucraina rachetele utilizate de sistemele HIMARS oferite de americani

 

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă