S-a accidentat la Cascada Cailor din Borşa. Intervenţie la 1300 m altitudine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii montani, împreună cu cei de la Salvamont Borşa au intervenit pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în zona Cascadei Cailor. În cele din urmă persoana în cauză a ajuns pe patul de spital, sub supravegherea medicilor.

Jandarmeria Maramureş a fost solicitată recent printr-un apel telefonic, să intervină pentru salvarea unei persoane accidentate, aflată în zona Cascadei Cailor din Complexul Turistic Borşa. 

În cel mai scurt timp, s-a constituit o echipă de căutare-salvare, formată din jandarmi din cadrul Postului Montan Borşa şi membrii ai Serviciului Salvamont Borşa, care s-au deplasat înspre zona indicată, la o altitudine de 1300 m, în căutarea femeii accidentate la un picior.  

În jurul orei 19.00, echipa de salvare a ajuns la persoana care solicitase ajutorul. Acesta se afla în zona Cascadei Cailor, era conştientă, însă acuza dureri la membrul inferior stâng. Persoana în cauză a primit primul ajutor, apoi a fost transportată până pe strada  Fântâna, unde a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Unitatea de Primire  Urgenţe Borşa.

Mai multe pentru tine:
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători