Revenirea din post şi efectele asupra psihicului - sfaturile specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alimentatia şi comportamentul din timpul postului au rol curativ    Foto: Green Therapy

Cu toţii ştim că postul are rol de curăţare a organismului, dar şi un rol spiritual şi psihologic. Dacă este ţinut din convingere, efectul este obţinut, însă dacă l-am ţinut doar pentru că „aşa trebuie”, efectele nu mai sunt aceleaşi. Dacă în plan fizic excesele alimentare ar putea trăda bucuria de a reveni la alimentaţia obişnuită, în plan emoţional, emoţiile negative vor da rezultatul invers decât cel aşteptat.

Odată postul încheiat, de la schimbarea regimului alimentar şi până la indigestie nu mai e decât un pas. Aşa se face că foarte multă lume ajunge la urgenţe cu probleme de digestie, iar explicaţia e foarte simplă: după o pauză îndelungată de la alimentele ”de dulce”, revenirea la consumul lor poate provoca foarte uşor acea stare de disconfort. Îi putem spune ”efect secundar” al postului, în plan fizic.

Însă postul nu are rol doar asupra organismului. Preoţi şi psihologi, deopotrivă, ne spun că postul are un efect şi asupra psihicului şi a sufletului, pentru că presupune şi un comportament anume, pe lângă evitarea alimentelor ”de dulce”. ”Postul, din punct de vedere spiritual, presupune o reţinere totală sau parţială de la anumite alimente, dar şi o abţinere de la comportamente nepotrivite, gânduri şi limbaj negativ. Dacă facem o paralelă cu corpul şi mintea noastră, putem spune că aceste două entităţi care se influenţează reciproc au nevoie să fie în armonie pentru a ne simţi bine emoţional şi pentru a avea o gândire sănătoasă şi raţională”, explică Alexandra Leş, psiholog clinician (foto).

Efectele postului asupra fizicului şi a psihicului

Aceasta mai arată că pentru psihic, postul, sau abţinerea de la unele lucruri care ne plac foarte mult, sau de la un stimul alimentar, poate fi un exerciţiu foarte bun pentru învăţarea toleranţei la frustrare. Totuşi, spune ea, poate să nu funcţioneze la toată lumea. ”Totul depinde de modul în care interpretăm acest comportament. Persoanele cu valori spirituale consideră că postul este modalitatea prin care reuşesc să îşi cureţe atât trupul, cât şi sufletul şi, astfel, devin mai buni din punct de vedere al acţiunilor, altfel spus, sunt mai atenţi la nevoile celorlalţi, ajută pe cei aflaţi în suferinţă, iartă pe cei care le-au gresit”, arată ea.

De asemenea, mai spune ea, credinţa că se vor simţi mai bine fizic şi psihic chiar îi ajută să reuşescă să modifice gândirea nesănătoasă şi să aibă comportamente pozitive, precum şi emoţii funcţionale. ”Astfel, furia, răutatea, vinovăţia, ranchiuna pot fi înlocuite cu milostenia, iertarea, părere de rău, nemulţumire, emoţii negative, dar adaptative care ne ajută să ne atingem scopurile”, mai explică psihologul clinician Alexandra Leş.

Postul din convingere vs. postul din obligaţie

Potrivit ei, credinţa că prin ţinerea postului în mod raţional din punct de vedere alimentar (astfel încât să nu producă deficite nutriţionale) ne poate învăţa controlul impulsurilor şi emoţiile precum smerenia şi umilinţa. ”Dar nu avem dovezi ştiinţifice pentru a susţine că aceste efecte vor persista pe termen lung”, menţionează ea.

Mai mult, dacă postu nu este ţinut din convingere, ci pentru că ”aşa trebuie” sau ”din obigaţie”, efectul nu este nici pe departe cel aşteptat, ba din contră, poate crea multă frustrare şi nemulţumire. ”Dacă ne gândim că nu trebuie să renunţăm la anumite alimente şi comportamente sau modalităţi de gândire ca să fim buni creştini, şi totusi facem acest lucru, vom simţi frustrare, furie, pentru că există o disonanţă între ceea ce gândim şi cum ne comportăm. Gânduri iraţionale precum <trebuie să ţin post, chiar dacă nu sunt sănătos, pentru că altfel nu am nicio valoare ca om şi creştin> ne vor face să simţim vinovăţie, o emoţie nesănătoasă, care ne poate afecta  din punct de vedere psihologic”, a mai precizat Alexandra Leş.

Mai puteţi citi:

Mănăstirea Rohia, lăcaşul de cult construit după ce un preot a primit o poruncă în vis de la fiica lui moartă

Când a picat Crăciunul în ziua de Paşte: obicei inedit din Maramureş

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 la Various Brands: outfit complet de iarnă pentru femei, cu cea mai mare reducere. Idei de cadouri pentru sărbători
Răsturnare de situație în cazul morții Andreei Cuciuc. Ce ascundea familia? Acuzații și dezvăluiri incredibile despre moartea adolescentei la Balul Bobocilor. La ce presiuni a fost supusă familia
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători
Există 21 de tipuri diferite de penisuri, spun studiile. Cum să ai parte de plăcere maximă, indiferent de formă
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?