PSD Maramureş a câştigat judeţul, dar a pierdut  municipiul Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PS Maramureş, cei nouă primari noi   FOTO: Angela Sabău

PSD a câştigat în Maramureş peste jumătate din primării şi aproape jumătate din consilierii judeţeni, dar a pierdut cel mai important oraş din judeţ: municipiul Baia Mare. Totuşi, a câştigat al doilea oraş ca importanţă, şi anume Sighetu Marmaţiei.

PSD Maramureş cu un ochi râde şi cu unul plânge. În judeţ, social-democraţii au câştigat 44 din cele 76 de primării, adică mai bine de jumătate şi 14 din cei 35 de consilieri judeţeni, dar în Baia Mare, candidatul PSD la primărie, Florin Tătaru, nu a obţinut decât 7,4% din sufragii. Acest lucru însă nu a umbrit prea tare bucuria pesediştilor, chiar dacă au recunoscut că au nevoie de o altă strategie pentru Baia Mare. ”Evident că nu este un scor care să ne mulţumească. E nevoie pentru Baia Mare să gândim în perioada următoare măsurile cele mai bune. Peste tot acolo unde nu au existat rezultat bune, vom lua măsurile care se impun. Am făcut de fiecare dată acest lucru, am luat organziaţiile cu rezultate mai slabe şi fie că le-am ajutat să crească, fie că am schimbat conducerea”, a spus Gabriel Zeta, preşedintele PSD Maramureş în cadrul unei conferinţe de presă organizate azi, 8 iunie.  

Pe de altă parte, liderul social-democraţilor a prezentat rezultatul istoric de 35% obţinut la Consiliul Judeţean, fiind cel mai bun din ultimii 26 de ani, dar şi pe cei nouă primari noi, unul dintre ei aflat chiar la primul mandat.

În judeţ, PSD are 44 de primării din 76, iar la Consiliul Judeţean au obţinut 14 mandate din cele 35. ”Avem o majoritate simplă în 27 dintre localităţile judeţului, unde asigurăm continuitatea singuri. În restul localităţilor este important să avem susţinere şi vom asigura majoritate în aproape toate Consiliile locale alături de ALDE şi UNPR. Este un rezultat incredibil pentru noi, care recompensează munca constructivă a ultimilor patru ani”, a declarat preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea.

Social-democraţii ar putea oferi preşedintele Consiliului Judeţean, cu cele 14 mandate de consilieri judeţeni, ceea ce reprezintă un procent de 40% din totalul votului exprimate în Maramureş. Potrivit liderului PSD, nu este suficient pentru a face singuri majoritate, însă social-democraţii au prima şansă să ofere preşedintele Consiliului Judeţean. El a mai arătat că sunt dispuşi să poate negocieri cu reprezentanţii celorlalte partide, mai puţin cu cei ai PNL.

Mai puteţi citi:

Primarul-puşcăriaş rămâne să conducă oraşul din închisoare. Judecătorii au decis că alesul băimărenilor, Cătălin Cherecheş, să rămână în arest

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă