Video Producători și traficanți de droguri străini, prinși și arestați după ce au fabricat 1,6 kg de metamfetamină în Maramureș

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș au dispus, duminică, reținerea a patru inculpați, trei bărbați de naționalitate cehă și ucraineană și o femeie de naționalitate slovacă, cu vârste cuprinse între 32 și 44 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Luni, toți au fost arestați.

DIICOT a ajuns la imobilul în care au fost produse drogurile. FOTO captură video DIICOT

  „Cercetările efectuate au reliefat că la finele lunii septembrie, inculpații, în scopul producerii unor cantități de droguri de mare risc, s-au deplasat în municipiul Sighetu Marmației și au demarat achiziționarea de materiale și substanțe necesare în procesul de fabricare a metamfetaminei, precum și identificarea unui  imobil în care să poată operaționaliza un laborator clandestin”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, cei patru au închiriat o locuință în comuna Petrova, județul Maramureș, unde au transportat echipamentele și substanțele, bărbatul ceh și femeia slovacă având cunoștințele necesare fabricării drogului de mare risc (metamfetamina).

Au produs 1,6 kilograme de metamfetamină

Inculpații de origine ucraineană aveau rolul de a-i sprijini pe ceilalți doi și de a asigura paza locului de fabricare.

„Pe parcursul a două zile, inculpații au produs o cantitate de metamfetamină destinată vânzării, după care au intenționat să părăseacă zona, având asupra lor circa 1,6 kilograme din substanța produsă, fiind prinși în flagrant în timp ce se deplasau cu două autoturisme”, se mai arată în comunicat.

DIICOT a efectuat și o percheziție domiciliară în imobilul în care a funcționat laboratorul ilegal, fiind identificate și ridicate diverse ambalaje, intrumente și ustensile, precum și cantități de substanță utilizate de către inculpați la producerea metamfetaminei.

„Echipele implicate în activitatea procedurală au folosit măști de protecție, analiza efectuată de către specialiștii CBRNE indicând un grad ridicat de toxicitate a aerului din interiorul locuinței utilizate de către inculpați ca laborator, a precizat DIICOT.

Cei patru traficanți de droguri au fost arestați preventiv

A fost sesizat un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș, care a decis, luni, arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor patru străini cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, luptătorilor S.I.A.S -CBRNE din cadrul Poliției Române, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș  ai IPJ Maramureș, polițiștilor de frontieră ai  ITPF Sighetu Marmației  și jandarmilor IJJ Maramureș. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale din I.G.P.R

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul