Potop la Borşa. Drumuri şi şcoli afectate de inundaţiile produse după o rupere de nori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O rupere de nori ce a avut loc la Borşa luni după-amiaza a transformat oraşul într-un peisaj de coşmar. Drumul Naţional 18 a fost blocat şi mai multe curţi şi beciuri au fost inundate.

Locuinţe de pe şapte străzi au fost inundate la Borşa, dar şi o şcoală şi doi operatori economici au fost afectate de apele care a inundat oraşul.DN 18 a fost blocat mai bine de două ore, iar aluviunile şi resturile aduse cu scurgerile de pe versanţi au blocat podeţe şi poduri. Prefectul Sebastian Lupuţ s-a deplasat la faţa locului, iar pompierii au inervenit în ajuorul celor afectaţi. Cinci echipaje au intervenit, de la Borşa şiVişeu de Sus, în total 33 de pompieri fiind în total la locul evenimentelor.

În zonă s-a deplasat şi echipajul S.M.U.R.D. din Borşa, pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor calificat, la nevoie.

Pompierii militari, sprijiniţi de 10 jandarmi, cadre ale poliţiei naţionale şi locale, de membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Moisei, precum şi de reprezentanţi ai Serviciului Salvamont, intervin cu autospeciale şi motopompe pentru evacuarea apei din curţile şi beciurile gospodăriilor, iar jandarmii- pentru degajarea de aluviuni şi de resturile aduse de ape a curţilor. 

Forţele de intervenţie sunt sprijinite de autorităţile locale, prin Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, care acţionează cu 12 utilaje. De asemenea, la nivelul I.S.U. Maramureş a fost activata grupa operativă, iar efectivele de intervenţie au fost suplimentate.

Conform datelor centralizate până la această oră, în urma ploilor abundente, urmate de scurgeri de pe versanţi şi colmatări de poduri şi podeţe, au fost afectate circa 30 de gospodării situate pe şapte străzi, 2 operatori economici şi Şcoala “Valea Repedea” din oraşul Borşa. Drumul Naţional 18 a fost blocat timp de aproximativ 2 ore, pe o lungime de aproximativ 2 kilometri, din cauza aluviunilor de pe versanţi.  Situaţia este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Judeţean din cadrul I.S.U. Maramureş.

În ultmele două săptămâni, la Borşa au mai avut loc fenomene meteo atipice. Aici a căzut grindina de dimensiunile oului de porumbel, iar în urm cu două zile au căzut ploi similare.

Primarul localităţii, Sorin Timiş, spune că aşa ceva nu a mai văzut la Borşa din 1977. El a precizat că sunt în total 30 de case afectate, din care în trei a intrat apa şi în locuinţe, iar la 10 sunt afectate beciurile şi subsolurile.

”Sunt 20 de kilometri de drumuri afectate, din care 5 kilometri de drum sunt distruşi complet. Avem şi trei alunecari de teren, una a afectat şi o casă, dar deocamdată nu e cazul de evacuare”, mai spune primarul. Acesta însă s-a arătat îngrijorat de prgnoza meteo pe mâone,c are spune că se aştepată din nou la ploi în zona respectivă, fiind aşteptate cantităţi de apă de până la 60l/mp.

Utilajele rămân în zonă, la poduri, să poată interveni, ca să nu afecteze structua podurilor. Avem aprox 150 de oameni care intervin şi 20 de utilaje”, mai spune el. Primarul a mai precizat că ruperea de nori s-a produs undeva în apropierea oraşului, iar apa de pe versant sa scurs în mai multe direcţii, afectând oraşul. 

Mai puteţi citi:

Braconaj în Parcul Naţional Munţii Rodnei cu ameninţări. Trei oameni au împuşcat o capră neagră în faţa turiştilor pe care i-au somat să nu facă poze

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort