PF Cardinal Lucian: „Papa Benedict ne face dovada că este profund conştient de limitele persoanei umane“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PF Cardinal Lucian a încercat să explice decizia Papei Benedict FOTO: bru.ro

Reprezentanţii bisericii greco-catolice se arată uimiţi de decizia Papei Benedict de a demisiona. Maramureşeanul, PF Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major, a transmis un mesaj tuturor enoriaşilor, cu privire la decizia Suveranului Pontif.

Iubiţi Confraţi întru episcopat şi întru preoţie,

Dragi credincioşi,

Anunţul făcut de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea în faţa cardinalilor, reuniţi într-un Consistoriu pentru canonizări, acela de a renunţa „în deplină libertate la ministerul de Episcop al Romei şi succesor al Sfântului Petru”, ne-a surprins pe fiecare dintre noi în primul moment.

Rugăciunea în schimb este aceea care ne apropie de Domnul şi ne ajută să descifrăm luările de poziţie şi atitudinea Papei în Spiritul Sfânt prin puterea speranţei care toate le nădăjduieşte. Astfel mă adresez tuturor şi Vă îndemn la încredere şi la speranţă: Papa Benedict, printr-un gest de curaj şi responsabilitate, ne face dovada că este profund conştient de limitele persoanei umane, ne demonstrează prin umilinţă adevărata măreţie a omului care cunoaşte timpurile în care trăieşte Biserica, ne face să înţelegem care trebuie să fie atitudinea fiecăruia în faţa puterii, ne demonstrează încă o dată cât de măreţ a fost Isus pe cruce.

În faţa curajosului gest al Sfântului Părinte trebuie să ne aplecăm frunţile şi inimile cu respect şi admiraţie şi să îl însoţim cu rugăciunea, devotamentul şi iubirea noastră.

Mai multe pentru tine:
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
„Începe să se întrevadă cum va arăta sfârșitul războiului”. Soluțiile Ucrainei pentru a învinge Rusia, chiar dacă ar mai pierde teritorii
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cristi Chivu vorbește cu sufletul: „Sunt român și sunt mândru!”. Napoli-Inter se joacă în această seară, de la 19.00
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău