Măsuri preventive solicitate pe perioada de iarnă la unităţile administrativ-teritoriale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una din cerinţele guvernului a fost ca drumurile să fie tot timpul curate FOTO: Adevărul

Prefectul de Maramureş, Sorin Rednic, preşedintele comandamentului judeţean de iarnă, a dispus urmare a unei adrese primite de la Ministerul Afacerilor Interne, luarea unor măsuri preventive pe perioada sezonului rece la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.

Astfel, reprezentantul guvernului în teritoriu a spus: „s-au trimis adrese în teritoriu, comandamentelor locale de iarnă prin care li s-a cerut preşedinţilor acestora că trebuie să aibă în vedere impunerea unor măsuri preventive. Ele se referă la situaţii de ninsori abundente şi temperaturi negative, atunci când trebuie să se asigure circulaţia pietonală în bune condiţii, fără a pune în pericol starea fizică a cetăţenilor; asigurarea căilor de acces în unităţile social-economice; curăţarea trotuarelor de zăpadă îngheţată sau gheaţă; îndepărtarea ţurţurilor de gheaţă de la streşini; curăţarea rigolelor pentru a asigura scurgerea apelor pluviale şi capacitarea forţelor şi mijloacelor existente în scopul îndepărtării eventualelor cantităţi de zăpadă rezultate în urma efectuării lucrărilor de deszăpezire“.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”