Mai mulţi primari din Maramureş se gândesc deja să schimbe partidul. Vezi lista

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarii pleaca din PNL

Nici nu a intrat încă în vigoare acea ordonanţă Dragnea care dă dreptul primarilor să schimbe partidul fără a-şi pierde mandatul că în Maramureş déjà se anunţă o mulţime de schimbări.

Oficial PNL Maramureş a pierdut déjà un parlamentar. Este vorba despre senatorul Liviu Titus Paşca, care a decis să treacă la noua formaţiune politică creată în jurul lui Tăriceanu. 

Din ce se ştie până la această dată, împreună cu Paşca vor mai trece alţi 5 primari şi anume primarul  din Copalnic Mănăştur, Vasile Ştefan Mihalca, primarul din Coaş – Raţ Sabin, primarul din Remetea Chioarului – Ioan Buzdugan, cu toţii urmând a-l susţine pe Tăriceanu.

Un alt nume vehiculat pentru plecare, dar de data aceasta din PDL în UNPR, este cel al primarului din Coroieni, Gavrilă Ropan. Contactat telephonic acesta a lăsat să se înţeleagă că dacă I se pune pe masă o ofertă bună există şanse mari ca să accepte mutarea la un alt partid.  

“Eu nu am primit nicio ofertă până acum. Nu că aştept vreo ofertă, dar dacă cineva vine cu vreo ofertă….Nu am purtat cun nimeni nicio discuţie pe tema asta. Nu m-am gândit niciodată să schimb partidul, dar mă gândesc la valoarea mea ca primar. Sunt un primar valoros şi dacă se pune problema atunci aştept o ofertă serioasă. Eu sunt deschis oricăror discuţii, dar decizia va fi a mea, îmi aparţine”,  a declarat Gavrilă Ropan, primarul localităţii Coroieni.

Tot neoficial se vorbeşte că întreaga organizaţie a PPDD Maramureş ar dori să treacă la PSD Maramureş. Cel mai probabil official se vor anunţa aceste mutări odată ce va intra în vigoare ordonanţa Dragnea. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare