Linia de troleibuz se extinde. Din august mii de băimăreni vor avea un nou mijloc de transport în comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de extindere al liniei de troleibuz în cartierul Vasile Alecsandri este în faza finală. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Baia Mare, 75% din lucrare a fost finalizată, urmând ca în luna august a acestui an să fie introduse în circulaţie troleibuze şi pe această rută.

Implementarea proiectul cu o valoare totală de 17.907.508,25 de lei a durat aproximativ trei ani şi are ca scop îmbunătăţirea şi dezvoltarea condiţiilor de accesibilitate şi mobilitate în particular, dar şi de trai în general, prin promovarea sistemului de transport în comun (cu troleibuzele) pe un traseu - identificat în cadrul studiilor de specialitate – ca fiind de importanţă majoră în municipiul. 

De asemenea, contribuie implicit şi la creşterea eficienţei energetice, promovarea transportului ecologic, prin eliminarea  noxelor  emise actualmente de transportul realizat cu autobuze, respectiv la îmbunătăţirea calităţii vieţii în cartierul ”Vasile Alecsandri” şi în municipiul Baia Mare.

Noua reţea de troleibuze are o lungime de 5,1 kilometri şi acoperă în totalitate cartierul Vasile Alecsandri. În perioada imediat următoare vor avea loc primele probe tehnice, iar dacă totul va fi în regulă vor putea începe şi primele curse cu pasageri. 

VIDEO Lucrările de modernizare a străzii Grănicerilor au fost reluate. Termenul final este sfârşitul primăverii

VIDEO Opt troleibuze noi vor circula în Baia Mare

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial