Legendele comorilor ascunse în munţii Maramureşului. Marele mister al aurului îngropat de Pintea Haiducul în peşteră

Legendele din Maramureş despre comori au captivat întodeauna şi continuă s-o facă. Poveştile spuse la gura sobei parcă au un farmec aparte în Maramureş. Pintea Viteazul, uriaşii zburători din Rozavlea, satul blestemat Mănăstirea, sunt doar câteva dintre legendele care ne-au făcut copilăria mai frumoasă.

Despre Haiducul Pintea au circulat şi continuă să circule, chiar dacă nu cu aceeaşi intensitate, o serie de legende, care mai de care mai fanteziste. Despre ”Haiducul zburător” se crede că ar fi îngropat o comoară, în munţii Gutâi, într-o peşteră săpată într-o stâncă.

”Bătrânii povestesc că şi astăzi poate fi văzută acea pivniţă, ale cărei uşi se deschid o dată la şapte ani. Unii susţin chiar că au văzut uşile deschise. Iar când pivniţa e deschisă, în ea se vede fum, nişte limbi de foc şi o strălucire mare, ca a Soarelui. Existenţa comorii apare în folclorul transmis pe cale orală până în zilele noastre, chiar dacă amplasamentul ei diferă”, arată unii istorici.

A fost supranumit ”Haiducul zborător” în urma altei legende, care spune că şi-ar fi construit o pereche de aripi, n realitate, o formă rudimentareă de planor, din şindrilă, astfel reuşind să scape de urmăritori. Într-un text descoperit în 1934, despre care se crede că datează de la 1701 se arată că „de pe Mogoşa, Pintea au sburatu cu sburătoare, făcută de elu, până în Dăneşti. Elu îi învaţă pe pandurii săi să sboare. Scris-amu io Petre Fătu, în anu 1701”.

O altă legendă vorbeşe despre ”Uriaşii din Rozavlea. Legenda spune că în Cuhea trăia un uriaş care avea o fată pe nume Rozalia. Într-o zi, ea a văzut pe o pajişte doi oameni care arau cu plugul. Crezând că sunt jucării, a luat oamenii cu tot cu plug şi i-a adus acasă, însă tatăl său i-a spus fetei să-i ducă înapoi de unde i-a luat, pentru că oamenii vor fi cei care vor stăpâni pământul. Însă a numit locul acela Rozavla, după numele fetei. Legenda a fost consemnată de Ileana Pop în Calendarul Maramureşului de la 1980.

Şi despre originea oraşului Cavnic au circulat o serie de legende, cea mai amuzantă fiind cea legată de provenienţa denumirii de Cavnic. ”Se spune că un bulgăre de aur a fost descoperit în apa râului, iar pe locul unde a fost găsit bulgărele de aur, era un cioban cu capul foarte mic. Cel care a găsit aurul, gândindu-se la bogăţia ce ar exista acolo, ar fi chemat şi pe alţii şi astfel s-ar fi populat localitatea”, spune profesorul Ilie Gherheş. Astfel, ciobanul cu cap mic ar fi fost un punct de reper, care a dat denumirea localităţii. ”Mai târziu, când au venit tot felul de proprietari de mine, în Cavnic au ajuns şi nişte englezi. Aceştia au preluat legenda a ciobanului cu capul mic şi i-au dat o întărsătură ironică. Ei au spus că a fost botezat <cap mic> pentru că nu şi-a dat seama ce avere există în apă şi în munţii respectivi”, mai explică istoricul Ilie Gherheş.

Satu Mănăstirea este subiectul unei alte legende, pe cât de interesante, pe atât de stranii. Acolo se spune că nişte călugări alungaţi din sat au belstemat satul să nu moară, dar nici să nu să poată dezvolta. Ciudat este că satul are aproximativ aceeaşi populţie de zeci de ani.

Mai puteţi citi:

Părinţi reţinuţi pentru că şi-au obligat copiii să cerşească