Legende din Maramureş. De unde vin denumirile râurilor Tisa, Iza şi Mara
0Satul maramureşean este deja cunoscut ca locul unde tradiţiile şi obiceiurile s-au conservat cel mai bine. De asemenea, bătrânii din satele din Maramureş cunosc o mulţime de poveşti şi legende despre origini ale denumirilor unor sate, râuri sau locuri. Râurile Tisa, Iza şi Mara au şi ele la bază o frumoasă poveste, prea puţin cunoscută.
Unele dintre legendele maramureşene au mai fost publicate, altele s-au transmis din generaţie în generaţie, doar ca poveşti la gura sobei. Janeta Ciocan, muzeograf la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare, spune că povestea este una specifică maramureşană, cu personaje întâlnite frecvent în legendele locului, precum Omul Nopţii sau Fata Pădurii.
”Cele trei nume se spune că aparţineau unor surori, fetele unui păcurar, toate trei frumoase şi harnice. Însă păcurarul era mai mult plecat la stână, în munţi, unde se spune că Fata Pădurii l-a răpit şi l-a ascuns sub o stâncă”, spune Janeta Ciocan. Potrivit legendei, ea mai arată că nevasta păcurarului a aflat de cele întâmplate şi a pornit să-şi caute bărbatul, iar într-o noapte, în pădure l-a întîlnit pe Omul Nopţii, care i-a spus că i-a ucis bărbatul şi că acum va trebui să se mărite cu el. Femeia, însă, l-a refuzat şi a fugit, stârnind mânia Omului Nopţii.
Întoarsă acasă, fetelei ei şi-au găsit câte un fecior şi voiau să se mărite. ”Legenda spune că unul dintre feciori era Cernahora, altul Pleşu-Ţibleşu, iar cel mic era Gruiu-Gutâiul. Desigur, numele celor trei sunt numele munţilor din care izvorăsc cele trei râuri”, mai spune muzeograful. Legenda, mai spune muzeograful, continuă cu Omul Nopţii care, mânios că a fost refuzat de mama fetelor, s-a arătat acestora şi a cerut să o ia de soţie pe cea mai mare dintre ele, pe Tisa, promiţându-i că dacă se va mărita cu el, îi va elibera tatăl. Fata, însă, a ales să-şi urmeze ursitul.
”La fel s-a întâmplat şi cu sora mijlocie, dar şi cu cea mică, iar mama lor, supărată că niciuna din fete nu s-a sacrificat ca să-şi salveze tatăl, le-a blestemat pe fete şi pe cei trei feciori, ei să se prefacă în stânci, iar fetele să ajungă printre străini şi lacrimile lor să se transforme în ape şi să le înghită pe fete”, mai spune muzeograful.
Imediat ce mama a văzut că blestemul ei s-a împlinit, i-a părut rău şi, când se afla în pragul morţii, se spune că s-a dus şi s-a aşezat pe malul Marei, unde a plâns şi şi-a văzut fetele în luciul apei, cum se căutau una pe alta. Şi a pornit pe urmele lor, întâi a văzut cum s-a întâlnit Iza cu Mara, iar amândouă, împreună, au plecat să o caute pe sora lor mai mare, Tisa. Şi acolo unde a văzut că fiicele ei s-au întlnit toate trei, s-a prăbuşit în vâltoarea lacrimilor fetelor ei. ”Şi de atunci, până în zilele noastre, munţii şi-au păstrat numele Gutâi, Ţibleş, Cernahor (în Ucriana de azi), iar apele poartă numele celor trei fete blestemate de mama lor, Tisa, Iza şi Mara”, mai arată muzeograful Janeta Ciocan.
Legenda râurilor Tisa, Iza şi Mara din Maramureşul istoric a fost publicată de Isidor Rîpă în 1976.
Mai puteţi citi:
Cum pregătim răsadurile. Mici trucuri pe care le folosesc fermierii pentru a grăbi germinarea