Lecţia bătrânilor din Maramureş: „Am 87 de ani. Poate că ăsta mi-a fi ultimul vot, dar nu renunţ la dreptul meu. Îmi doresc să fie mai bine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin şi Elena Babiciu îşi doresc locuri de muncă pentru tineri    Foto: Angela Sabău

În Chiuzbaia, sat la nici 20 de kilometri de Baia Mare, secţia de votare s-a aglomerat după ce s-a terminat slujba de la biserică. Cei mai mulţi vârstnici, oamenii au venit la vot să-şi aleagă reprezentanţii în Parlamentul României. Majoritatea îşi doresc locuri de muncă pentru cei tineri, ca să se întoarcă acasă din străinătate.

Lina Libotean, o bătrână de 87 de ani din satul Chiuzbaia, nu a ratat până acum nicio ocazie de a-şi exprima votul. Astăzi, la fel ca şi la celelalte alegeri, după ce a ieşit de la slujba de la biserică, drumul ei a dus spre secţia de votare. ”Am 87 de ani, mă duc pe 88. Poate că ăsta mi-a fi ultimul vot. Dar am venit, nu renunţ la dreptul meu, că îmi doresc să fie mai bine, să trăiască pruncii ăştia mai bine, că io mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul”, spune ea arătând înspre fiul său care o însoţeşte. ”Încă de ieri mi-a spus s-o aduc la vot”, confirmă el. ”Acum îmi doresc să fie mai bine, prosperitate, locuri de uncă şi pensii mai mari”, copleteaă fiul bătrânei. Şi pentrn că a venit vorba de pensii, femeia nu s-a abţinut de la un alt comentariu, uşor ironic.  ”Io am pensie destul de mare. Lipsa un leu din 400; aceea-i tare mare. Am noroc cu ei”, completează ea, referindu-se la copiii care o ajută.

Pentru că este ora la care s-a terminat slujba de la biserică, imediat se face rând la secţia de votare. Nu sunt lăsate mai mult de trei persoane înăuntru, pentru a nu se produce încurcături în secţia de votare. Astfel, Constantin şi Elena Babiciu, un cuplu de vârstnici stă frumos la rând şi aşteaptă. El îmbrăcat cu o gubă tipic maramurşeană. Doamna, mai elegantă. Amândoi însă exprimă păreri referitoare la clasa politică şi la condiţiile de trai. ”Eu am 75 de ani şi soţia are 68. Noi întotdeauna am venit la vot pentru că dorim să fie mai bine şi locuri de muncă pentru tineret, să vină din străinătate. Să dea şi la pensionari, ca să putem trăi şi noi. Am lucrat la mină la Herja şi am 805 lei pensie”, spune bărbatul. ”Eu am fost casnică, eu nu a venituri, Suntem amândoi din aceeaşi pensie. Credeţi că pot trăi două prsoane din banii ăştia”, se întreabă ea retoric. Bătrânii au două fete, iar una dinte ele spun că e plecată la muncă în Italia. Aşa se face că, deşi ei sunt la vârsta la care nu mai au nevoie de locuri de muncă, sunt afectaţi direct de lipsa acestora. ”Politicienii ăştia nu se gâdnesc la ţara asta deloc. S-au gândit numa la ei. O decis să mărească salariile lor, da’ pensiile cele mai mici tot aşa o rămas şi locuri de muncă nu-s. Cu 805 lei pot trăi două persoane?”, mai comentează Constantin şi Elena Babiciu.

Deşi situat la nici 20 de kilometri de Baia Mare, satul Chiuzbaia este, izolat, jumătate din drum până acolo fiind prin pădure. Comunitatea mică, cu puţin peste 500 de alegători, este însă mereu printre primele, ca prezenţă la vot. Asta se explică prin faptul că sunt foarte mulţi vârstnici, fiind deja valabil în toată ţara fenomenul conform căruia persoanele trecute de prima tinereţe sunt mai conştiincioase atunci când vine vorba despre alegeri. ”Avem 543 de alegătri pe liste, iar până la ora asta s-au prezentat undeva la 80 (ora 12.00, n.r.). În mare parte unt vârstnici, în general tineretul vine în a doua parte a zilei, mai înspre seară. Dar noi am fost mereu peste medie ca prezenţă, faţă de judeţ, sau de oraşul Baia Sprie. În jur de 45-50% la alegerile parlamentare, iar la cele locale şi mai mare, chiar depăşeşte 60%-70%. În primul rând, la alegerile locale votează oameni care pot să facă ceva direct pentru alegător, iar la alegerile parlamentare, cred că destul de puţini aleg în cunoştinţă de cauză, necunsocând persoana direct, necunoscând lucrurile pe care le-ar putea face pentru ei”, spuen Florin Avram, preşedintele secţiei de votare 123.

Mai puteţi citi:

UPDATE Alegeri generale 2016. Prezenţa la vot în judeţul Maramureş la ora 12

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat