Ionuţ Botezanu, alias "Racheta", "zimbru" încă trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionut Botezatu, la CSM Stiinta Baia Mare inca trei ani FOTO:rugbybaiamare.ro

Ionuţ Botezatu a decis să continue munca începută la CSM Ştiinţa Baia Mare în anul competiţional 2006-2007, reuşind să ajungă la o înţelegere cu conducerea clubului băimărean pentru o perioadă de încă trei ani de zile.

Conducerea echipei C.S.M.Ştiinţa Baia Mare împreună cu Ionuţ Botezatu au decis prelungirea raporturilor contractuale pentru o perioadă de încă trei ani. Născut pe data de 12.decembrie 1987 la Panciu, aripa de 1,80 m şi-a început activitatea la L.P.S.Focşani (sub îndrumarea antrenorului Ion Viorel). 

Potrivit rugbybaiamare.ro, la vârsta de 19 ani după o finală de campionat jucată la Under 19 ani, tehnicianul Eugen Apjok aflat la acel joc în tribune a fost cel care l-a monitorizat şi ulterior convins să semneze cu echipa din Baia Mare. 

Ionuţ Botezatu, poreclit „rachetă” de către colegul său de cameră Florin Fântânaru, a făcut parte din lotul naţional Under 19 ani prezent la Campionatul Mondial găzduit la Dubai în perioada 4-21 aprilie 2006. În acelaşi an competiţional 2006-2007, „rachetă” a fost înregimentat la actuala campioană a României, C.S.M.Ştiinţa Baia Mare, alături de alţi şapte jucători. Este vorba despre Marius Dănilă, Mihai Dico şi Mihai Roşca (toţi trei veniţi de la Gura Humorului), Vlad Ailenei (Viitorul Cluj Napoca), Dorin Ciocea în speţă Andrei Rădoi (ambii de la Metrorex Bucureşti), respectiv Florin Fântânaru (tot de la L.P.S.Focşani).

"Devotat acestui club, Ionuţ Botezatu a fost unul dintre jucătorii exponenţiali ai zimbrilor, izbutind în tot acest timp să contribuie la marile succese înregistrate de clubul băimărean în cei 38 de ani de existenţă. În aceşti nouă ani, sub bagheta tehnicienilor Eugen Apjok – Vasile Lucaci, Ionuţ Botezatu a bifat nu mai puţin de 17 finale jucate dintre care 10 câştigate. 

Este de 4 ori a devenit campion naţional, de 2 ori câştigător al Cupei României, de alte 2 ori câştigător al Cupei Europei Centrale şi de Est, iar o dată deţinător al Supercupei Europei (ediţia inaugurală 2010). La nivel internaţional, sub culorile selecţionatei Lupii Bucureşti, Ionuţ Botezatu (cu trei eseuri marcate dintr-un total de şapte) deţine pole-position-ul echipei noastre în grupa a treia a actualei ediţii a European Rugby Challenge Cup", au anunţat oficialii clubului băimărean. 

Citeste si: Australian Open 2015. Veste formidabilă de la Melbourne: Irina Begu a eliminat o jucătoare aflată în top 10 mondial

Australian Open 2015. Cine sunt adversarele pe care le vor întâlni Simona Halep şi Irina-Camelia Begu, în turul doi

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?