Incident tragic în Maramureş. O femeie însărcinată a murit în drum spre casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O mamă gravidă, în vârstă de 24 de ani, şi-a pierdut viaţa într-o livadă din comuna Coaş. Tragicul incident a avut loc miercuri seara, când femeia se întorcea acasă de la coafor. Cea care era alături de femeie era fetiţa sa de 6 ani, care a şi fugit acasă să-şi anunţe tatăl de cele întâmplate.

Un incident tragic a avut loc în Maramureş, în comuna Coaş, unde o femeie de 24 de ani şi-a pierdut viaţa. Femeie se întorcea de la coafor, iar pe drumul spre casă i s-a făcut rău şi a căzut inconştientă.
 

Fetiţa sa a fost cea care a strigat după ajutor, însă după ce a văzut că nu o aude nimeni a fugit acasă pentru a-şi anunţa tatăl. Acesta a solicitat ajutorul Ambulanţei, iar după 45 de minute de resuscitare medicii au declarat decesul. Apropiaţii femeii au susţinut că aceasta nu era bolnavă, având o singură internare în spital, în urmă cu un an pentru nişte probleme la plămâni, iar sarcina era supravegheată de medici. Tânăra urma să nască peste două luni. 


Poliţiştii din Groşi au deschis o anchetă în acest caz. Corpul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Tragedie în Maramureş. O femeie însărcinată şi copilul său au murit pe patul de spital

Fata de 13 ani, însărcinată, care a fugit dintr-un centru al Protecţiei Copilului Bacău, găsită de Poliţie

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online