Folkistul Ducu Bertzi, colaborator al Securităţii sub numele „Daniel“

Probabil cel mai cunoscut folkist maramureşean este Ducu Bertzi. Dar, potrivit dosarelor CNSAS, pe lângă activitatea sa muzicală acesta a colaborat şi cu securitatea.

În luna mai a anului trecut, Curtea de apel Bucureşti a dat verdictul în cazul lui Ducu Bertzi, reieşind că acesta a colaborat cu Securitatea. După un război de câţiva ani, Ducu Bertzi nu a reuşit să convingă magistraţii că a fost obligat să colaboreze. Astfel, arată CAB, Bertzi a fost recrutat în 28 aprilie 1988 de Securitatea Municipiului Bucureşti, în calitate de gazdă a unei case de întâlniri având numele conspirativ "Victoria", iar Bertzi a primit pseudonimul „Daniel“.

"În dosar se află Angajamentul întocmit şi semnat olograf de către pârât la data de 28 aprilie 1988, în care se menţionează că se angajează să sprijine organele de securitate, prin punerea la dispoziţie a garsonierei în care domiciliază, colaborare pe care o va desfăşura în mod conspirat şi în secret", a arătat judecătorul Curţii, în motivare.

Gazdă a unei case de întâlniri

Potrivit CNSAS, Ducu Bertzi ar fi fost recrutat de Securitatea Municipiului Bucureşti în calitate de gazdă a unei case de întâlniri, urmând a pune la dispoziţia securiştilor garsoniera în care locuia. 

Căpitanul Tonea C., cel care s-a ocupat de racolarea maramureşeanului,  a notat că Bertzi a acceptat „să ne ajute, punându-ne la dispoziţie cheia de la locuinţă". Ţinta Securităţii era o vecină a lui Bertzi, fost ofiţer şi traducător de limbă engleză, denumită „Ella". După aproape un an de la recrutare, locotenent-colonelul Alexandru Constantinescu a făcut un raport în care a notat despre discuţiile cu Bertzi, cu privire la legăturile pe care acesta le avea cu două familii de diplomaţi indonezieni: Hendartono Djasusman şi Suratman Natasurkarja. 

CNSAS a mai depus un raport al căpitanului Toncea, din 15 septembrie 1988, prin care cerea 300 de lei pentru gazda „Victoria" cu motivul „sprijin acordat", dar şi un raport din 23 septembrie 1988, prin care s-a înmânat gazdei un cadou în valoare de 106 lei şi bonul pentru acesta, precum şi un parfum.

Bertzi a negat cu vehemenţă semnarea angajamentului

De-a lungul procesului, Bertzi a cerut să respingă ca neîntemeiată cererea CNSAS prin care să se constate colaborarea sa cu Securitatea, ca gazdă a unei case de întâlniri. El susţine că actele privind dosarul „Daniel" au fost depuse în instanţă de CNSAS „cu scopul vădit de a influenţa opinia instanţei şi de a-i crea astfel convingerea că aş fi fost informator al Securităţii." Cântăreţul a invocat „dreptul la apărare faţă de acuzaţiile «indirecte», dreptul la egalitate de tratament, dar mai ales dreptul de a-mi apăra imaginea publică construită cu muncă şi demnitate, în zeci de ani." El a arătat că din 1981 a fost urmărit şi monitorizat de Securitatea comunistă, „tot mai îngrijorată de evoluţia şi notorietatea mea artistică." 

Artistul a negat cu vehemenţă că ar fi semnat angajamentul de informator cu Securitatea. „Am fost obligat să semnez, sub supraveghere, o declaraţie intitulată «Angajament», dictată de ofiţerul de Securitate, cuvânt cu cuvânt, prin care «puneam la dispoziţie» o garsonieră de care nici în fapt, nici în drept nu puteam să dispun!", a conchis Bertzi. Motivul: casa era în proprietatea statului român, el o folosea ca locuinţă de serviciu, imobilul fiind la discreţia fabricii.