Estrogenul, hormonul responsabil de dispoziţia femeilor. Cum explică medicii legătura dintre iritabilitate şi ciclul menstrual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Estrogenul este unul dintre hormonii feminini importanţi şi este direct implicat în bunăstarea emoţională a femeii. Este cunoscut faptul că depresia şi anxietatea afectează femeile mai frecvent în perioadele de producere a estrogenilor decât pe bărbaţi sau pe femeile aflate la menopauză. Variaţiile nivelului de estrogen pot duce la stări de iritabilitate, nervozitate, depresie ori anxitate.

Sunt cunoscute situaţiile în care o femeie se trezeşte fără motiv că are o stare de iritabilitate, o schimbare de dispoziţie, fără un motiv anume, pentru ca în scurt timp să constate că se află ”în acea perioadă a lunii”. Deseori, aceste stări sunt motiv de glume ale bărbaţilor, în special a băieţilor, în perioada pubertăţii.

Însă toate aceste stări sunt doar efectul unor fluctuaţii estrogenilor, hormoni specific feminini, care sunt responsabili de starea emoţională a femeii şi care au capacitatea de a proteja nervii de leziuni, de a creşte nivelul de serotonină şi de a modifica producerea şi efectele endorfinelor (substanţă denumită şi hormonul fericirii). Estrogenii sunt secretaţi de ovare, încă din perioada pubertăţii, dar nivelul acestui hormon este destul de variabil, fără a se considera un deficit sau surplus.

Pe la jumătatea ciclului, nivelul de estrogen creşte brusc, ducând la eliberarea unui ovul, după care, dacă ovulul nu este fecundat, nivelul scade brusc. Această scădere bruscă duce, de regulă, la schimbări de dispoziţie la femei. Acest lucru afectează aproximativ 90 la sută dintre femei. ”Starea de iritablitate vine atunci când ovarul nu mai secretă estrogen. Asta pentru că mucoasa, unde nu s-a aşezat nimeni, trebuie să se cureţe (după fecundaţie, ovulul fecundat se fixează pe mucoasa uterină, care s-a îngroşat special pentru asta). N-a existat fecundaţie, n-are cine să folosească această mucoasă, şi atunci ea trebuie eliminată. Cade nivelul de estrogen, creierul sesizează căderea bruscă a acestui hormon şi ajungem la un fel de sevraj, ca şi cum ar fi lipsa unui drog”, explică medicul ginecolog Dorina Micle. 

Scăderea estrogenului, responsabilă de depresia postanatală

Acelaşi estrogen este responsabil, după cum mai arată specaliştii, de depresiile postnatale. Considerate normale, medicii spun că acestea trebuie ţinute sub control, pentru a nu avea efecte pe termen lung. ”Sarcina are o doză enormă de estrogeni prin placentă, (estrogenul, considerat un hormon euforic, are şi rol de a ajuta mama să treacă mai uşor prin durerile naşterii, altfel foarte greu de suportat). După ce se naşte copilul, se elimină placenta, iar estrogenii, în două trei zile se metabolizează şi dipar brusc din organism. Atunci apare sevrajul estrogenic, adică o lipsă acută de estrogen la nivel cerebral şi plângem, nu ştim de ce, dar plângem”, mai spune medicul. Aceasta mai arată că efectele sunt reversibil însă trebuie acordată o atenţie deosebiă acestor stări. ”Sunt şi persoane care, psihic labile şi sensibile, pot să rămână cu psihopatie definitivă. Asta trebuie neapărat tratată serios”, punctează ea.

Efecte şi la menopauză

De asemenea, la instalarea menopauzei, acelaşi hormon este responsabil de unele dereglări ce apar în organismul femeii. Odată ce organismul s-a obişnuit cu ritmul menstrual, mai arată medicul, creierul se obişnuieşte cu aceste doze obişnuite de estrogeni, astfel că atunci când organismul înaintează în vârstă şi fertiliatea nu mai este oportună – pentru că natura este foarte înţeleaptă -  un organism care va risca să dea naştere unui produs de concepţie cu malformaţii, sau care riscă propria viaţă prin menţinerea sarcinii, atunci acel organism va da semne că nu mai este oportună fertilitatea şi se opresc ciclurile menstruale.

”Mai puţin observată este variaţia hormonilor şi efectul lor cerebral. Este cunoscut sub numele de variaţii neurovegtative, respectiv bufeuri, sau popular spus călduri, care sunt expresia hiperexcitaţiei centrului cerebral care ar mai încerca să comande ovarelor să mai funcţioneze şi ele nu răspund şi atunci centrul acela bombardează organismul cu hormoni. Dar centrii cerebrali sunt foarte mulţi situaţi în aceeaşi zonă şi pentru că lângă acest centrul de comandă al ovarelor se găseşte centrul de termoreglare, prin inducţie, acesta suportă şi el un fenomen de hiperexcitabilitate şi apar bufeurile”, explică medicul Dorina Micle.

Estrogenii, mai spune medicul ginecolog Dorina Micle, mai sunt secretaţi şi se alte glande, precum şi prin ţesutul adipos, astfel că, deşi sunt hormoni specific feminini, şi organismele bărbaţilor produc acest tip de hormon, la alt nivel.

Mai puteţi citi:

Când trebuie depistat cancerul de sân pentru a preveni dezastrul. Oncolog: „Dacă e descoperit în stadiul I, vindecarea este de 98%“

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie