Elevi chiulangii, sancţionaţi de jandarmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmeria Sighetu Marmaţiei în colaborare cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea abstenteismului şcolar. Mai precis, ieri, între orele 08.00 şi 13.00 au sancţionat şase elevi care au plecat de la şcoală fără motiv.

Jandarmii sigheteni au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea absenteismului şcolar. ”Având în vedere necesitatea prevenirii situaţiilor de risc în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, în scopul creşterii gradului de siguranţă al elevilor şi personalului didactic, a prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar, a fenomenului contravenţional şi infracţional, jandarmii sigheteni au desfăşurat în  municipiul Sighetu Marmaţiei acţiuni punctuale, în urma cărora un număr de 6 elevi au fost depistaţi că au părăsit nemotivat perimetrul instituţiilor de învăţământ, în timpul programului educaţional. Toate cele 6 persoane au fost sancţionate contravenţional cu avertismente scrise”, arată reprezentanţii IJJ Maramureş.

Totodată în cadrul aceleaşi acţiuni, jandarmii au surprins în faţa unui hotel pe numitul R. Romi de 37 ani din localitatea Baia Mare, în timp ce apela în mod repetat la mila cetăţenilor ce treceau pe stradă, aceasta fiind o persoană aptă de muncă. ”În conformitate cu  legislaţia în vigoare acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 100 lei”, mai arată reprezentanţii IJJ Maramureş.

Mai puteţi citi:

S-au oferit să-i deratizeze casa, însă tot ce au ”curăţat” a fost suma de 1400 de lei

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump