De ce este bradul atât de important în credinţa populară a românilor. Legenda legată de fuga disperată a Fecioarei Maria

Bradul, în credinţa populară, avea o însemnătate aparte. În special în satele din Maramureş, legătura dintre om şi brad era una specială. Bradul era prezent în toate momentele importate din viaţa omului, fiind componentă a steagului de nuntă, dar şi a celui de înmormântare.

Tot crenguţe de brad erau folosite drept „struţ” în vârful oricărei construcţii atunci când era finalizată. Janeta Ciocan arată în cartea semnată alături de dr. Mirela Coman că „aşa cum se credea că la naşterea fiecrui om, o stea se aprinde pe cer, steaua se va stinge la moartea lui, în ţara Maramureşului se spunea că la naşterea unui om, un brad răsare în pădure, brad ce se va usca la moartea lui. De aceea, dacă te plimbi printr-o pădure de brazi, vei vedea brazi bătrâni, brazi tineri, dar şi unii uscaţi, de diferite vârste. Prin legende şi poveşti s-a încercat explicarea faptului că bradul nu-şi pierde iarna frunzele”, explică autoarele în volumul „Lemnul în cultura populară din zonele etnografice ale judeţulu Maramureş.

Aşa se fce că una dintre cele mai frumoase lgende care încearcă să explice păstrarea frunzelor veşnic verzi ale bradului are legătură cu credinţa şi bunătatea. „Se spune că în perioada când încă Dumnezeu şi Sfântul Petre umblau printre oameni, s-a întâmplat să-i prindă o furtună cu ploaie mare, într-o pădure. Pentru a se adăposti, ei au cerut ajutor copacilor, dar stejarul şi fagul, deşi falnici, nu i-au primit sub coroana lor, îngrijoraţi mai mult de propria soartă”, descriu autoarele începutul legendei. Mai departe, arată în volumul lor, nici pomii fructiferi nu i-au primit, de tamă că le vor mânca fructele. Astfel, bradul a fost singurul copac care i-a primit să se adăpstească sub cetina lui. „După ce s-a terminat furtuna, Dumnezeu a hotrât ca bradul să rămână veşnic verde, chiar şi iarna.”

O altă legendă prin care ţăranul din vechime a încercat să-şi explice această calitate a bradului de a rămâne veşnic verde o are în centru pe Sfânta Maria, iar povestea este plasată în timp în momentul descris în Biblie când Irod a ordonat uciderea pruncilor, pentru a fi sigur că scapă de cel care urma să fie adevăratul rege al iudeilor, mai arată autoarele în volumul lor. 

„Fecioara Maria fugea cu pruncul în braţe pentru a se ascunde de soldaţi şi a cerut ajutor mai multor copaci, dar fiecare a refuzat să o ascundă în coroana sa. Singurul care a primit-o a fost un brad bătrân. Acesta şi-a lăsat crengile pline de ace groase în jos, acoperind-o, iar solaţii, pentru a nu se înţepa, nu au căutat-o sub acest copac. Când pericolul a trecut, Maica Sfântă a binecuvântat bradul şi a hotărât că acesta nu-şi va pierde frunza niciodată”, mai arată în volumul lor.

De altfel, această calitate a badului de a rămâne veşnic verde a fost explicată, de-a lungul secolelor, prin zeci de legende cu aceaşi temă.

În satul maramureşn, însă, mai explică Janeta Ciocan, bradul avea o multitudine de folosinţe, înafara celor cu încrcătură simbolică. Pe lângă lucrurile utile pe care ţăranul le confecţiona din lemnul de esenţă moale, coaja bradului era folosită la tăbăcitul pieilor de animale, iar răşina se folosea la obţinerea substanţei numite „catran”, un fel de smoală cu care se acopereau părţile lemnului care trebuiau îngropate în pământ, fiind un bun izolator. De altfel, părţi ale badului erau folosite şi în medicină.

„Infuziile cu coajă de brad şi răşina acestuia erau folosite pentru tratarea unor infecţii ale pielii, iar crengile cu frunze se puneau în apa de baie pentru a preveni bolile reumatice. Mugurii de brad au fost întotdeauna folosiţi în afecţiunile pulmonare”, mai arată muzeografa.

Mai puteţi citi:

Comuna din Maramureş care a rămas paralizată timp de două săptămâni după furtună