De ce e bine să facem un set de analize cu regularitate şi care sunt investigaţiile care ar trebui făcute an de an, în funcţie de vârstă - explicaţia medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investigaţiile medicale sunt recomandate de medici   Sursa foto: Adevărul

Îngrijorarea pentru starea de sănătate apare, în general, atunci când începe să se deterioreze. Aceasta, însă, nu este o atitudine benefică faţă de sănătatea noastră, cel puţin asta susţin medicii. Aceştia arată că analizele efectuate preventiv ne pot salva din situaţii periculoase.

Recomandarea analizelor medicale pentru persoanele aparent sănătoase se face pe mai multe categorii: de vârstă, de sex etc. Totuşi, medicii susţin că dincolo de aceste recomandări generale, analizele trebuie personalizate, în funcţie de fiecare persoană în parte.

”Analizele se recomandă pe grupe de vârstă, de sex, şi aşa mai departe, în funcţie de starea de sănătate a pacientului. Deci medicul este cel care apreciază ce analize sunt necesare, pentru pacientul pe care îl are”, explică dr. Gheorghe Lascu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Maramureş. Acesta mai arată că există, totuşi, seturi de analize recomandate pentru persoanele aparent sănătoase, însă medicul este cel care va hotărî ce analize trebuie să facă.

”Pacientul, pentru că el poate să fie aparent sănătos, sau el să creadă că este sănătos, vine la medic şi după ce e consultat constatăm că există suspiciune sau chiar confirmare directă de tensiune, sau de alte boli de care îl suspectăm. Atunci, în funcţie de asta, trimitem pacientul să-şi facă analizele ţintit”, mai spune medicul Gheorghe Lascu.

”Sau, de multe ori, pacientul intră în cabinet şi spune că vrea să fac toate analizele. Dar ideea e că trebuie să-i explici omului că se pot face câteva mii de analize. Şi atunci trebuie să stăm de vorbă cu pacientul, să vedem ce-l doare, ce-l supără, ce dispoziţie genetică are, din ce familie provine, pentru că dacă mama şi tata au fost diabetici, chiar dacă el în momentul de faţă nu are diabet sau nu ştie, tot trebuie să-i fac o glicemie. Sau, dacă-l văd că-i mai plinuţ, normal că trebuie să-i fac colesterol, trigliceride şi fracţiile colesterolului, ca să văd cum stă”, mai explică el.

Potrivit medicului, la persoanele aparent sănătoase există, totuşi, o serie de analize ce se pot recomanda preventiv, fără a exista suspiciunea vreunei afecţiuni. ”Aceste analize sunt recomandate de către Casa de Asigurări pe grupe de vârstă, dar medicul de familie este acela care va face consultaţia şi apoi va recomanda analizele potrivite”, mai arată el.

Specialiştii spun că pentru nou-născuţi se recomandă un screening de rutină ce ar putea cuprinde unele analize privind tulburările metabolice, glicelmia sau auzul ori un consult oftalmologic. Primele două se fac din câteva picături de sânge ale bebeluşului. La preşcolari şi şcolari, specialiştii recomandă de asemenea un screening de rutină ce ar putea cuprinde analize precum un exudat faringian şi examenul coproparazitologic. La trei ani se poate face şi un consult oftalmologic, iar la începerea şcolii, acesta se poate repeta, dacă există vicii de refracţie.

La elevii mai mari, la adolescenţi, se recomandă măsurarea tensiunii arteriale, determinarea glicemiei, iar dacă tinerii şi-au început deja activitatea sexuală, se pot recomanda teste pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală. Pentru fete se mai recomandă testul Papanicolau.

Adulţii şi tinerii au alte recomandări, pentru ei, specialiştii consideră necesare analizele de sânge (viteza de sedimentare a hematiilor - VSH, gliecemia, transaminazele, hemoleucograma, profilul lipidic, colesterol, ureea serică şi creatinina serică, calciul total şi ionic, sumar de urină). Verificarea tensiunii arteriale şi consultul oftalmologic se recomandă, de asemenea, celor tineri, iar pentru femei, în plus, se recomandă ecografia sânilor din doi în doi ani. Consultul ginecologic şi testul Papancolau este recomandat anual pentru femei.  

Pentru persoanele vârstnice, medicul poate recomanda unele analize suplimentare, în funcţie de mai mulţi factori. Pentru femei, spre exemplu, pe lângă investigaţiile de mai sus se recomandă, la vârsta menopauzei, măsurarea densităţii oaselor, deoarece există ameninţarea osteoporozei. Pentru bărbaţi, în schimb, se recomandă analizele specifice prostatei.

Mai puteti citi:

Virusul poliomielitei, o ameninţare reală. Autorităţile recomandă vaccinarea, în special a celor ce călătoresc

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate