Controale la sânge pentru combaterea delictelor silvice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi, pe raza judeţului Maramureş au avut loc mai multe controale menite să combată delictele silvice. În cadrul acestora au fost confiscate peste 3.000 de metri cub de lemn şi au fost aplicate sancţiuni în valoare de 12.000 de lei.

Poliţiştii din Vişeu de Sus au oprit ieri în trafic o autoutilitară ce se deplasa pe strada Râului din localitate. Autovehiculul, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani din Vişeu de Sus, tracta o remorcă încărcată cu 20 mc de lemn. Întrucât şoferul nu a putut prezenta poliţiştilor documente de provenienţă şi transport pentru materialul lemnos, el a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 2.000 de lei, iar lemnul a fost ridicat în vederea confiscării.

Tot ieri, poliţiştii Biroului Combaterea Delictelor Silvice şi reprezentanţi ai I.T.R.S.V. Cluj Napoca au efectuat un control la o societate comercială care are obiect de activitate prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos. Ei au constatat că, în perioada 2012 - 2014, societatea a expediat prin 82 de avize primare de însoţire pentru materiale lemnoase  peste 3.000 de mc de lemn fără provenienţă legală. Societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 10.000 de lei şi s-a dispus confiscarea în echivalent valoric a celor peste 3.000 mc de lemn.

Primarul oraşului Borşa acuză doi consilieri că au dat undă verde furtului de lemne

Mai multe pentru tine:
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG