Cinci maramureşeni, cercetaţi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci maramureşeni au fost depistaţi, ieri, în trafic de către poliţiştii rutieri fără permis, sub influenţa alcoolului ori la volanul unei maşini neînmatriculate şi cu numere false. Toţi cinci s-au ales cu dosare penale.

În localitatea Budeşti, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism ce avea aplicate numere de înmatriculare provizorii. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autorizaţia de circulaţie a autoturismului era expirată. De asemenea, conducătorul auto, un bărbat de 37 de ani din localitate, a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie mai mare de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

În timpul unei acţiuni pentru identificarea şi sancţionarea şoferilor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii din Borşa au oprit pentru control două autoturisme care se deplasau pe strada Victoriei din oraş.

Verificările efectuate au relevat că un bărbat de 47 de ani din localitate conducea un autoturism deşi nu deţine permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Tot fără permis de conducere a fost depistat un alt borşean în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în străinătate, fără a avea drept de circulaţie în România.

În jurul orei 11.40, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe DJ 109 F, între localităţile Băiuţ şi Lăpuş, poliţiştii au depistat un bărbat de 49 de ani care conducea un autoturism a cărui autorizaţie de circulaţie era expirată.

Poliţiştii din Moisei au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani din judeţul Mureş. Şoferul a prezentat pentru control un permis fals de conducere. De asemenea, în urma controlului efectuat, poliţiştii au găsit în maşină mai multe parfumuri, pentru care tânărul nu a putut prezenta documentele legale de provenienţă. Parfumurile au fost ridicate în vederea confiscării iar şoferul a fost sancţionat contravenţional conform art. 2 lit. e din Legea 12/1990 şi este cercetat pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis.

În toate cazurile poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările iar la finalizarea lor vor propune măsuri.

Mai puteţi citi:

EXCLUSIV O răfuială de la vârful ISU scoate la iveală presiuni pentru „atragerea de fonduri sub orice formă”, un criteriu de evaluare declarat ilegal

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată