Angajaţii din sistemul de asistenţă socială se pregătesc de grevă. Contractul colectiv de muncă, mărul discordiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primavara va aduce primele proteste in Baia Mare FOTO:Arhiva

Primăvara anului 2015 va aduce o reluare a mişcărilor de protest de către salariaţii din sistemul de asistenţă socială din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Maramureş ca urmare a nesemnării încă a contractului colectiv de muncă.

Anunţul a fost făcut chiar de către liderul SANITAS Maramureş, Mircea Ciocan. Acesta a anunţat că în a doua jumătate a lunii martie va fi stabilit calendarul concret al acţiunilor de protest care vor avea loc în perioada următoare. 

"Ca urmare a tergiversării negocierilor timp de mai mult de trei luni de către Consiliul Judeţean Maramureş şi respectiv de către conducerea DGASPC Maramureş, cu scopul de a evita semnarea acordului de aderare la Contract Colectiv de Muncă la nivel de grup de unităţi din Asistenţa Socială, Uniunea Judeţeană SANITAS Maramureş anunţă reluarea acţiunilor de protest de către salariaţii din sistemul de asistenţă socială. 

Recent a avut loc o ultimă întâlnire organizată de către conducerea DGASPC Maramureş cu reprezentanţii sindicatelor legal constituite în cadrul instituţiei, cu toate că decizia de aderare la CCM aparţine preşedintelui CJ Maramureş, în calitate de ordonator principal de credite al instituţiei aflate în subordinea sa – DGASPC. 

Din punct de vedere procedural preşedintele trebuie să semneze actul de aderare, ori poate delega în acest sens un împuternicit special. Notabilă este poziţia sindicatelor afiliate la Cartel Alfa Maramureş, respectiv sindicatul Libertatea şi Sindicatul Asistenţilor Maternali care au susţinut poziţia liderului lor, Florin Hossu, care se opune aderării la CCM. Acest gen de atitudine potrivnică intereselor propriilor membri trebuie să fie sancţionată", a explicat Mircea Ciocan. 

Sindicaliştii din SANITAS ameninţă inclusiv cu declanşarea grevei generale în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Maramureş dacă nu se va ajunge la o înţelegere.

Citeste si: Pilotul ucrainean Nadia Savcenko şi-a încetat greva foamei

82 de ani de la greva istorică din Atelierele CFR Griviţa. Povestea controversată a lui Vasile Roaită - tânărul care ar fi pornit sirena

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”