Administratorii fondurilor de vânătoare din Maramureş, puşi la zid din cauza mistreţilor. ITRSV Cluj, sătul de procese prin instanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mistretii fac ravagii in Maramures FOTO:Arhiva

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj s-a săturat de procese pierdute în instanţă din cauza faptului că unii nu îşi fac treaba. Istrate Şteţco, inspectorul şef al ITRSV Cluj, a ţinut să arate că administratorii fondurilor de vânătoare care nu îşi fac treaba vor fi sancţionaţi.

Declaraţia şefului de la ITRSV Cluj a fost făcută în cadrul întâlnirii care a avut loc la Prefectura Maramureş cu reprezentantii fondurilor de vânătoare din judeţul Maramureş legată de găsirea unor soluţii pentru limitarea pagubelor produse de mistreţi. 

„Vreau să vă informez că am făcut o adresă către Ministerul Mediului, in care am prezentat datele si situaţia din Maramureş, cu aceste pagube produse de animalele sălbatice. Eu v-as propune să mergem la faţa locului, acolo in câteva fonduri de vânătoare, să vedem dacă legea se respectă, dacă procedurile se respectă, dacă animalele au hrană. Si dacă tot mergem in fondurile de vânătoare, trebuie să mergeţi si dumneavoastră, ca şefi ai acestor fonduri, să vedeţi pe viu pagubele pe care le fac mistreţii zi de zi in curţile oamenilor, in culturile lor, in livezi si aşa mai departe.

Am înţeles că recolta de mistreţ poate fi suplimentată. Că se poate solicita chiar si in extra-sezon, dacă e cazul. De ce nu se fac aceste solicitări? Nu ştiu care sunt preocupările si problemele dumneavoastră, dar din punctul meu de vedere acolo, in acele zone, eu vreau să menţin populaţia, ţăranii, maramureşenii, nu mistreţii! Dacă unii administratori ai fondurilor de vânătoare si-au făcut treaba, felicitări! Dacă nu, vor plăti!” a precizat ing. Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş.

Inspectorul şef al ITRSV Cluj, Istrate Şteţco, a fost mult mai categoric în declaraţii. El a transmis un mesaj gestionarilor fondurilor de vânătoare din Maramureş ca să îşi facă treaba pentru a nu mai exista probleme cu pagubele produse de mistreţi.

„Faceţi-vă acţiunile pe care legea le prevede, stimaţi gestionari ai fondurilor de vânătoare si nu veţi mai avea probleme cu mistreţii. Aveţi in legislaţie prevăzute acţiunile de îndepărtare a vânatului, a mistreţilor, cu echipe de vânătoare, cu câini, din zonele culturilor agricole. Dacă ies in teren cu colegii mei si vă verific sunt sigur că nu le faceţi! Apoi, ca gestionari ai fondului, evaluaţi corect numărul de mistreţi de pe suprafaţa pe care o deţineţi. Dacă numărul este prea mare, solicitaţi mărirea cotei! Vreţi mai mulţi? Veţi plăti. Pentru că eu m-am săturat să pierd procese, m-am săturat să văd oameni revoltaţi in fata Prefecturii, pe bună dreptate” le-a spus Istrate Şteţco.

Citeste si: UPDATE Bărbat de 39 de ani împuşcat mortal la vânătoare de mistreţi

Cum a fost jefuit milionarul Ion Ţiriac. Sute de porci mistreţi i-au dispărut de la Balc şi au fost vânduţi în Austria

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”