Accident de muncă. Un tânăr a căzut de pe acoperişul unui bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a căzut de pe bloc   Foto: infomm.ro

Un tânăr ce lucra la repararea acoperişului unui bloc din centrul oraşului Baia Mare a căzut, azi, de pe acoperiş. El lucra la înălţime fără să fie asigurat.

Acoperişul la care lucra bărbatul a fost afectat în urma furtunii din septembrie, iar acum, locatarii au reuşit să se organizeze şi să aducă o echipă de muncitori care să se ocupe de reparaţii. Se pare, însă, că lucrarea se executa la mica înţelegere, fără să existe vreun contract, iar echipa de meşteri nu era angajată de vreo firmă.

Bărbatul de 34 de ani s-a dezechilibrat şi a căzut de pe blocul cu patru etaje, suferind mai multe fracturi. El a fost imediat transportat la Spitalul Judeţean din Baia Mare, a supravieţuit impactului, dar potrivit medicilor, cel mai probabil va rămâne imobilizat într-un scaun cu rotile. „Pacientul în vârstă de 34 de ani a suferit multiple fracturi de coloană vertebrală, dorsală, lombară şi de bazin. El este internat pe secţia de neurochirurgie a Spitalului Judeţean Baia Mare. El este stabil în acest moment, însă prognosticul este unul rezervat”, a declarat, Sorina Pintea, managerul Spitalului Judeţean Baia Mare.

La faţa locului s-a deplasat şi o echipă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM).  “Din primele informaţii, bărbatul executa lucrări de reparaţii la nivelul acoperişului. Lucrările au fost contractate de asociaţia de proprietari. Neavând relaţia salariat – angajator, încă nu ne putem exprima un punct de vedere. Colegii noştri vor discuta cu persoanele fizice şi cu conducerea asociaţiei de proprietari, după care vom putea trage concluzii”, a declarat, Mircea Onea, purtătorul de cuvânt al ITM Maramureş.

Mai puteţi citi:

Ciocolata cu lavandă, secretele unei delicatese

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică