VIDEO Accident în lanţ lângă Faraoani. Patru maşini s-au izbit şi doi şoferi au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma impactului, maşinile au fost aruncate în afara şoselei, iar două persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru a fi supuse mai multor investigaţii medicale.

Constantin Z. de 48 de ani, din comuna Parava, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 2, spre municipiul Bacău, în afara localităţii Faraoani, nu a păstrat o distanţă regulamentară şi a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în faţa sa, condus de Iosif P. de 52 de ani, din localitate. Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 52 de ani, a fost proiectat pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de Viorel S., de 57 de ani, din Botoşani. De asemenea, un alt autoturism, condus de Radu A., de 30 de ani, din Bucureşti, pentru a evita impactul, a pătruns pe contrasens şi a ieşit în afara părţii carosabile, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

Şoferii de Iosif P. şi Viorel S. au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru îngrijiri medicale.

În urma testării de către poliţişti a conducătorilor auto cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor petrecerii evenimentului. 

Alte articole:

Accident grav pe DN 1 A. Doi bulgari au fost răniţi grav. Circulaţia este blocată

UPDATE O cisternă încărcată cu 23 de tone de motorină s-a răsturnat în Sibiu

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”