Viceprimarul municipiului Bacău, găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate. Ce acuzaţii i se aduc edilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Scripăţ are probleme cu legea

De altfel, Agenţia Naţională de Integritate a dat miercuri verdict de incompatibilitate şi conflict de interese pentru un număr de patru aleşi locali din judeţul Bacău.

Constantin Scripăţ, viceprimarul municipiului Bacău, a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate.

Potrivit inspectorilor ANI, viceprimarul este acuzat că în perioada 13 iulie – 29 decembrie 2016 a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale „Octavian Voicu” Bacău şi al Şcolii Gimnaziale „Dr. Alexandru Şafran” Bacău, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea 161/2003.

De altfel, Agenţia Naţională de Integritate a dat miercuri verdict de incompatibilitate şi conflict de interese pentru alţi trei aleşi locali din judeţul Bacău.

Astfel, Lidia Elena Cobuz are probleme de incompatibilitate pentru că în perioada 3 octombrie 2016 – 31 mai 2017 a deţinut şi exercitat simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Scorţeni, încălcând astfel dispoziţiile legii.

Tot în incompatibilitate s-a aflat şi Petrică Iosif, consilier local în comuna Gîrleni, care în perioada 25 iunie 2016 – 30 ianuarie 2018, a încheiat cu Primăria Gîrleni un Contract de prestări servicii în construcţii în valoare de 62.832 lei, respectiv un Contract de vânzare-cumpărare în valoare de 30.039,98 lei cu S.C. Profesional Building S.R.L., în cadrul căreia Iosif deţinea la acea dată calitatea de asociat şi administrator, încălcând astfel dispoziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

În fine, pentru conflict de interese a ajuns în vizorul ANI şi Adrian Gavriloiu, fost consilier local în municipiul Bacău, care în exercitarea mandatului (2016 – 2020) a participat la deliberarea şi aprobarea unei Hotărâri a Consiliului Local, având ca efect dobândirea unui avantaj patrimonial în sumă de 19.802 lei. Astfel, acesta a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003, ale art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004 şi ale  art. 46 din Legea nr. 215/2001.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi