UPDATE Un avion militar IAR 99 Şoim s-a prăbuşit în judeţul Bacău. A fost activat codul roşu de intervenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit primelor informaţii, cei doi militari aflaţi la bordul aparatului IAR 99 Şoim ar fi reuşit să se catapulteze. Incidentul aviatic a avut loc luni la prânz, în apropiere de localitatea băcăuană Nicolae Bălcescu.

UPDATE 15.10 Conform procedurilor, o comisie numită la nivelul Statului Major al Forţelor Aeriene va investiga cauzele producerii evenimentului.

Primele indicii sunt legate de faptul că aparatul de zbor ar fi suferit o defecţiune tehnică majoră.

UPDATE 15.00 Avioanele IAR 99 Şoim ar fi trebuit să fie modernizate în acest an pentru a servi ca aparate de antrenament în perspectiva achiziţionării de către România a unor avioane F16, însă investiţia promisă la nivel guvernamental n-a fost realizată până în acest moment de Ministerul Apărării.

Potrivit premierului Viorica Dăncilă, ministrul Apărării a primit 2% din PIB pentru modernizare. „Programul de modernizare a avioanelor Şoim - Aici e Mihai Fifor! Unde eşti Mihai? Ai pe mână 2% din PIB - deci chiar ai resurse să relansezi industria noastră de apărare", a spus Dăncilă în discursul pe care l-a susţinut la congresul PSD din martie 2018.

Varianta modernizată este IAR 99 Şoim TD, un avion de generaţie 2015, care ar putea avea o durată de viaţă mai lungă, până după 2025, ca avion de şcoală, antrenament avansat şi alte misiuni. Potrivit surselor militare, programul anunţat iniţial de autorităţi n-a fost respectat, iar investiţiile ar fi departe de a fi realizate, în ciuda bugetului consistent al Ministerului Apărării Naţionale.

UPDATE 14.40 Potrivit ISU Bacău, cei doi piloţi care se aflau la bordul avionului IAR 99 Şoim prăbuşit în judeţul Bacău au fost găsiţi în viaţă de către salvatori, după circa o oră de căutări. 

După catapultare, ei au aterizat într-un lac de acumulare din apropierea bazei militare.

Ambii piloţi au fost scoşi din apă şi li s-a dat primul ajutor, Unul dintre ei a fost dus de urgenţă la spital deoarece se pare că ar fi rănit şi are nevoie de asistenţă medicală de specialitate.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Incident aviatic, luni, 16 iulie 2018, în jurul prânzului, în apropiere de localitatea Nicolae Bălcescu din judeţul Bacău.

Potrivit primelor informaţii, un avion militar IAR 99 Şoim, de mici dimensiuni, s-a prăbuşit în timp ce pilotul efectua un zbor de antrenament programat.

Cele două persoane aflate la bordul aparatului au reuşit să se catapulteze.

Mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi de la SMURD Bacău s-au deplasat la locul incidentului. A fost activat codul roşu de intervenţie.

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a confirmat incidentul şi a declarat că aparatul efectua un zbor de antrenament. „S-a întâmplat la Baza 95, de la Bacău”, a precizat ministrul. 

IAR 99 Şoim este un avion militar românesc, produs de Avioane Craiova SA. Întrebuinţarea principală este aceea de avion de antrenament avansat, capabil să asigure misiuni de atac la sol (CAS - close air support) precum şi misiuni de recunoaştere.

Ultimul incident în care a fost implicat un aparat de acest tip s-a petrecut pe 20 iunie 2014, când o aeronavă IAR 99 Şoim aterizează forţat pe aerodromul militar Boboc din Buzău, în cursul unui zbor de antrenament. Cei doi piloţi implicaţi atunci au scăpat cu viaţă şi au fost internaţi. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online