UPDATE Primarul oraşului Dărmăneşti, Constantin Spiridon, prins în flagrant când lua mită de la doi afacerişti ieşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul oraşului Dărmăneşti a fost reţinut pentru luare mită FOTO Facebook

Primarul oraşului Dărmăneşti, Constantin Spiridon, a fost prins, joi, în flagrant în timp ce lua mită suma de 10 mii de lei de la un administrator şi directorul de vânzări al unei firme de consultanţă din Iaşi. Cei trei au fost încătuşaţi şi reţinuţi pentru 24 de ore. Magistraţii Tribunalului Bacău vor decide, vineri, dacă vor lua măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

UPDATE 10.06: Procurorul Cristinel Ciocântă, din cadrul Parchetului Tribunalului Bacău, a confirmat reţinerea primarului şi a celor doi consultanţi, pentru luare, respectiv, dare de mită.  „Primarul a pretins 10% din valoarea unui contract de consultanţă, încheiat anul trecut de o firmă din Iaşi, cu Primăria Dărmăneşti, care viza realizarea unor străzi cu fonduri europene. Din aproximativ 250 de mii, cât era contractul, urma să primească 25 de mii de lei. Prima tranşă a luat-o în octombrie, a doua, ieri, când s-a făcut flagrantul iar restul de cinci mii de lei urma să-i primească zilele viitoare“, a precizat procurorul Cristinel Ciocântă, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. 

Doi oameni de afaceri din Iaşi au fost surprinşi, joi, de oamenii legii în timp ce dădeau mită primarului oraşului Dărmăneşti. Constantin Spiridon a solicitat 10% din valoarea finală a unui contract de consultanţă pentru realizarea unui proiect de infrastructură rutieră din oraş şi studiul de fezabilitate aferent. Edilul a primit, joi, a doua tranşă de şpagă, de 10 mii de lei, din cei 25 de mii de lei promişi de consultanţi.  Flagrantul a fost pus la punct de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, ai Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă şi de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. 

Cei trei vor fi prezentaţi, vineri, magistraţilor de la Tribunalul Bacău, cu propunere de arestare pentru 30 de zile. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul