Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din Târgu Ocna, acreditată de Ministerul Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituţia a fost evaluată de experţi în ceea ce priveşte capacitatea instituţională, eficacitatea educaţională şi managementul calităţii.

Urmare a evaluării, Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna i-a fost acordată  acreditarea pentru specializarea „agent de penitenciare”, nivelul de învăţământ postliceal, nivel 3 avansat – învăţământ militar.

Potrivit Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurarea a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 3 din 13 martie 2013, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare a fost recunoscută ca instituţie de învăţământ militar – parte a sistemului naţional de educaţie, a declarat Inspector de penitenciare Silvia Vătavu, purtător de cuvânt.

Şcoala  Naţională de Pregătire a Agenţilor  Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tâgu Ocna va asigura, prin cursuri postliceale „de zi”, cu durata de un an şcolar, pregătirea tinerilor în calificarea profesională de „agent de penitenciare”, nivel 3, în concordanţă cu prevederile  Legii educaţiei naţionale.

Această hotărâre reprezintă nu numai o recunoaştere a standardelor educaţionale ale instituţiei, ci implică eforturi şi responsabilităţi din partea întregului personal al şcolii pentru menţinerea şi îmbunătăţirea continuă a calităţii actului didactic privind pregătirea agenţilor de penitenciare. Considerăm momentul acreditării Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna ca fiind un eveniment deosebit pentru existenţa sa, întrucât acreditarea unei instituţii de învăţământ reprezintă „actul de naştere” al acesteia, a mai adăugat Silvia Vătavu.
Mai multe pentru tine:
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie