Rezultate Bacalaureat 2020 Bacău. Colegiile cu renume din judeţ şi-au împărţit frăţeşte mediile de 10

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele examenului de Bacalaureat s-au afişat la ora 12:00, contestaţiile putând fi depuse până în 1 iulie la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în 5 iulie.

Marţi, la ora 12.00, au fost publicate pe bacalaureat.edu.ro rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale, cu anonimizarea numelui şi a prenumelui, anonimizarea fiind o premieră a acestui examen, alături de măsurile speciale determinate de pandemia de COVID-19.

Citeşte şi:

Bacalaureat 2020. Lista rezultatelor la BAC în Bucureşti şi în cele 41 de judeţe

În Bacău s-au obţinut trei medii de 10, două la Colegiul Naţional "Dimitrie Cantemir"  Oneşti, la Colegiul Naţional "Valile Alescandri" Bacău şi la Colegiul Naţional" Ferdinand I "din Bacău. 

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

- recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea
- obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic, în 30 iunie, în intervalul orar 16:00 - 19:00, şi în 1 iulie, în intervalul orar 8:00 - 12:00. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris aproximativ 155.500 candidaţi, dintre care aproximativ 123.800 candidaţi din promoţia curentă, respectiv 31.800 candidaţi din promoţiile anterioare.

Rezultatele finale vor fi anunţate în 5 iulie.

Anul trecut, rata de promovare a examenului de bacalaureat, incluzând şi elevii proveniţi din promoţiile anterioare, a fost de 67,2%, iar pentru elevii din promoţia 2019, aceasta a fost 73,7%, devenind după contestaţii 75,5%. De asemenea, după contestaţii numărul elevilor care au obţinut media 10 a crescut de la 177 la 224. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?