Proiectul pentru realizarea rezervei de apă a municipiului Bacău, propus spre finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipiul Bacău a solicitat sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru finanţarea obiectivului de investiţii „Rezerva de apă a municipiului Bacău“. Potrivit devizului şi a estimărilor făcute de specialiştii Companiei Regionale de Apă Bacău, valoarea investiţiilor necesare este de 42.2 milioane de lei, din care cheltuieli neeligibile, 1.44 milioane.

Aleşii din Consiliul Local Bacău au aprobat astăzi valoarea totală a proiectului pentru realizarea rezervei de apă a municipiului Bacău, care va fi transmisă Ministerului Dezvoltării Regionale.

În urma avariilor repetate la conducta principală care transportă apa de la Valea Uzului la Bacău, cetăţenii Bacăului au rămas, în ultima perioadă, pentru mai multe zile, fără apă la robinete. Situaţia a fost prezentată atât premierului Grindeanu, cât şi ministrului Sevil Shhaideh. „În cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România am avut discuţii importante cu premierul Sorin Grindeanu şi vicepremierul Sevil Shhaideh, primind asigurări de la cei doi demnitari că proiectul construirii Rezervei de apă a Municipiului Bacău beneficiază de toată susţinerea Guvernului.

Proiectul va face obiectul şedinţei Consiliului Local Bacău de miercuri, 15 martie, în cadrul căreia vom aproba indicatorii tehnico-economici ai acestuia“, a afirmat primarul Cosmin Necula, într-o postare pe Facebook.
Realizarea rezervei de apă a Bacăului va cuprinde înfiinţarea a două staţii de demanganizare, care vor fi amplasate în staţiile de epurare de la Mărgineni şi Ghereieşti, înlocuirea conductelor de pe strada Digu Bârnat şi strada Frunzei şi înlocuirea conductelor de alimentare cu apă pe tronosanele cuprinde între Calea Moineşti-Staţie Baraţi şi Selgros-Pasaj Mărgineni.


În momentul de faţă, alimentarea cu apă a municipiului Bacău se realizează din trei surse: apa din lacul de acumulare de la Poiana Uzului, din sursa subterană de la Mărgineni (28 de foraje) şi Hemeiuşi (18 foraje) şi încă două fronturi de captare la Mărgineni 2 (16 foraje) şi Ghereieşti (79 de foraje). Apa vine prin trei conducte principale de la cele trei surse şi este pompată prin trei staţii de pompare de la Moineşti, Mărgineni şi Ghereieşti. Apa brută este tratată în staţiile de tratare. Dacă apa care vine din zona de munte respectă normele igienice, cea captată de la Mărgineni şi Ghereieşti depăşeşte normele admise de mangan. Municipiul Bacău dispune de cinci rezervoare, în care este înmagazinată apa (60 de mii de metri cubi) din care 16 mii este rezerva permanentă, intangibilă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie