Proiectul de modernizare al iluminatului public din municipiul Bacău, reabilitat cu banii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Bacău şi reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au semnat marţi, 30 octombrie 2018, contractul de finanţare pentru proiectul de modernizare a iluminatului public din Bacău.

Investiţia prioritară de reabilitare şi modernizare a reţelei de iluminat stradal, a cărei valoare se ridică la 11 milioane euro, presupune modernizarea a 40 de km de infrastructură de iluminat public: reţea electrică, montarea a 9000 de corpuri de iluminat noi cu tehnologie inteligentă LED,  stâlpi de iluminat etc,  pe 60 de străzi din municipiu.

„Modernizarea iluminatului stradal va conduce la creşterea siguranţei publice în oraşul nostru, precum şi la înjumătăţirea consumului de energie electrică pentru funcţionarea acestuia. De asemenea, emisiile de CO2 generate în funcţionarea sistemului de iluminat vor scădea cu 50 la sută”, a precizat Cosmin Necula, primarului municipiul Bacău.

Perioada de selecţie a societăţii care va executa lucrările este de aproximativ 6 luni, urmând ca procedura să se realizeze după regulile BERD, respectiv termene mai scurte, eficienţă, birocraţie redusă.

Lucrarea propriu-zisă de reabilitare şi modernizare a reţelei de iluminat stradal va fi executată în termen estimativ de 18 luni, potrivit documentaţiei tehnice. Proiectul tehnic aferent a fost realizat de către o firmă de consultanţă propusă de BERD şi nu a implicat finanţare din partea Municipiul Bacău.

Termenele şi condiţiile, precum contractul de credit pentru acordarea finanţării rambursabile externe de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, au fost aprobate de către Consiliul Local Bacău în şedinţa din data de 29 octombrie.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi