Profesoarele acuzate că au dirjat adunarea banilor pentru a mitui comisia de examinare rămân după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine

Rodica Mănecuţă (64 de ani), profesoară de Managementul Calităţii, şi Sofia Vătui (73 de ani), instructoare, dirigintele viitoarelor asistente medicale de Şcoala Sanitară "Christiana", vor rămâne după gratii.

Magistraţii Curţii de Apel Bacău au respins recursul formulat de inculpate şi cele două cadre didactice vor mai rămâne în arest preventiv pentru următoarele 20 de zile. Ele sunt acuzate de complicitate la trafic de influenţă, instigare la dare de mită în formă continuată şi complicitate la dare şi luare de mită.

Dacă instanţa le va găsi vinovate, cele două cadre didactice riscă până la 12 ani de închisoare.

În schimb, Iulia şi Florina Pintilie şi Mihaela Cojocaru, absolventele Şcolii Postliceale Sanitare, cele care au adunat banii de la cei aproximativ 90 de elevi au fost eliberate din arestul Poliţiei şi vor fi cercetate în stare de libertate. Decizia aparţine magistraţilor Curţii de Apel Bacău, care au admis recursul celor trei inculpate şi a fost pronunţată miercuri, la ora 14:15.

Alte articole:

VIDEO FOTO Circ la instanţă. Absolventele de la Postliceala Sanitară “Christiana” şi-au plimbat instructoarea pe holul Tribunalului cu halatul în cap. Ambele cadre didactice reţinute au fost arestate preventiv 20 de zile

VIDEO Cele două diriginte ale absolvenţilor de la Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana” au fost reţinute de procurori. Ele riscă până la 12 ani de închisoare



 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro