Primul tratament avio pentru combaterea ţânţarilor şi a căpuşelor din municipiul Bacău. Avioanele vor pulveriza substanţe pe 4.000 de hectare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Începe primul tratament împotriva căpuşelor din municipiul Bacău

Municipiul Bacău, prin Direcţia Salubrizare Agrement Parcuri, va efectua începând de sâmbătă, 24 iunie, până miercuri, 28 iunie, primul tratament avio din acest an pentru combaterea ţânţarilor şi  a căpuşelor.

Acest  prim  tratament se va aplica pe o suprafaţă de 4000 hectare şi constă în pulverizarea aeriană fină a substanţelor de combatare a ţânţarilor şi a  căpuşelor. „Pulverizarea aeriană se va desfăşura în intervalul orar 05.00 – 10.30. Substanţele folosite (SOLFAC EW 050 şi K-Othrine Profi EC 250), sunt avizate de către Comisia Naţională pentru Produse Biocide. Tratamentul se aplica în special  în zonele cu vegetaţie abundentă, în parcuri şi zone traversate de cursuri de apă, urmând ca în perioada următoare, în funcţie de necesităţi, să se efectueze şi un al doilea tratament pe întreaga suprafaţă a municipiului. Condiţiile meteorologice nefavorabile: precipitaţii, intensificări ale vântului, etc,  ar putea prelungi intervalul pentru efectuarea tratamentelor avio în Bacău“, se precizează într-un comunicat transmis de Sonia Pavelescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut