Poliţiştii băcăuani declanşează acţiunea „Foc de artificii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă

Acţiunea „Foc de artificii” a fost iniţiată la nivel naţional, pentru verificarea comercianţilor ce vând produse pirotehnice în perioada sărbătorilor de iarnă.

În judeţul Bacău, 28 de societăţi comerciale sunt autorizate pentru deţinerea, comercializarea  şi folosirea obiectelor pirotehnice.

Prin activităţile desfăşurate de poliţişti în cadrul acestei acţiuni se urmăreşte prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2013/2014. Vor fi desfăşurate atât controale la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi activităţi specifice structurilor de ordine publică în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale, a precizat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

În cursul anului trecut, în judeţul Bacău, au fost întocmite 20 de dosare penale pentru nerespectarea  regimului articolelor pirotehnice, au fost confiscate 1493 kg de petarde şi artificii, în valoare de aproximativ 20 000 de lei.

"Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an", a mai adăugat Narcisa Butnaru.

Alte articole:

Nadia Comăneci şi Ilie Năstase au participat la aniversarea Clubului Sportiv Municipal Oneşti

Poliţiştii băcăuani caută un hoţ care a spart cinci biserici

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie